|






























|
Ticleanu: Un rezultat bun ne sta la indemana cu Astra
Tehnicianul Aurel Ţicleanu a declarat că echipa Universitatea Craiova poate obţine un rezultat bun în meciul cu Astra Ploieşti, din etapa a 5-a a Ligii I, deşi formaţia ploieşteană este o adversară dificilă.
"Chiar dacă momentan cele două formaţii se află pe locuri retrogradabile, totuşi sunt două echipe bune ale campionatului, care încă se caută, dar care au făcut jocuri bune în acest campionat. Cred că va fi un meci disputat, din care sperăm să scoatem punct sau puncte. Astra o echipă care a dat două goluri pe terenul campioanei. Nu oricine poate să facă 2-2 la Cluj. Este un adversar greu pentru oricine şi îmi aduc aminte de rezultatele din sezonul trecut, când aproape toate echipele grele ale campioantului au plecat învinse. Noi am fost din ce în ce mai aproape de victorie. Cu Steaua am obţinut-o pe teren, dar nu au fost alţii de acord. Acum cu Timişoara ne-au lipsit cred 10 secunde. Cred că a venit momentul să fim şi mai aproape. Băieţii sunt conştienţi, s-au pregătit bine. Uşor, uşor ne completăm şi noi cu jucătorii care nu au putut juca sau au jucat mai puţin în acest început de campionat. Un rezultat bun ne stă la îndemână cu Astra", a spus Ţicleanu.
Partida Astra Ploieşti - Universitatea Craiova se va disputa, sâmbătă, de la ora 20:00, pe stadionul "Astra", în cadrul etapei a 5-a a Ligii I.
Taguri:
Astra Ploiesti
Universitatea Craiova
Aurel Ticleanu
Comenteaza
Ultimele stiri - FCU 1948 Craiova
FCU 1948 Craiova a fost bătută acasă cu 3-1 de FC Hermannstadt, în etapa a 9-a, ultima, din play-out-ul Superligii României. În urma acestui eșec, echipa patronată de Adrian Mititelu a...
FCU 1948 Craiova a părăsit ultimul loc al clasamentului după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 3-2, sâmbătă, acasă, într-un meci din etapa a 7-a a...
FCU 1948 Craiova şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, scor 1-1, sâmbătă, în Bănie, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Superligii României.
"Alb-roşii"...
FCU 1948 Craiova a pierdut acasă, scor 1-2, meciul disputat cu Oţelul Galaţi, în etapa a 2-a a fazei play-out a Superligii României.
Moldovenii au deschis scorul...
Universitatea Craiova a învins-o pe FCU 1948 Craiova cu scorul de 2-1 (0-1), duminică seara, în derby-ul Băniei, desfăşurat în etapa a 30-a a Superligii...
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate cu Politehnica Iaşi, 1-1, marţi seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 28-a a Superligii de României. Oltenii au deschis...
FCU 1948 Craiova a pierdut cu scorul de 3-1, meciul disputat pe teren propriu cu CFR Cluj, în etapa a 26-a a Superligii României. Partida de la Craiova a început cu un...
FCU 1948 Craiova a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-1, vineri seara, în Bănie, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-0, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii României.
Echipa...
FCU 1948 Craiova a câştigat cu scorul de 2-1 meciul disputat luni în Bănie cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în etapa a 17-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, cu FC Hermannstadt, vineri seara, acasă, într-un prim meci din etapa a 12-a a Superligii României. Aurelian Chiţu (27) a deschis scorul...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Alessandro Matri
Italia
42 ani

Andrea Cossu
Italia
42 ani

Bernard Lacombe
Franța
74 ani

Boudewijn Zenden
Olanda
50 ani

Carlos Roa
Argentina
57 ani
Cristian Oroș
România
42 ani

Dany Verlinden
Belgia
63 ani

E.Papasterianos
Grecia
39 ani
Emanuel Vasi
România
29 ani

Florin Răducu
România
56 ani

Gohi Bi Cyriac
Coasta de Fildeș
36 ani

HOVERLA UZHHOROD
Ucraina
101 ani

Isaac Donkor
Ghana
31 ani
Marian Dinu
România
58 ani

Mario Kirev
Bulgaria
37 ani
Marius Diță
România
51 ani

Maurizio Galli
Italia
64 ani

Mbark Boussoufa
Maroc
42 ani

Mihai Milaș
România
42 ani

Petar Vukčević
Muntenegru
39 ani

Sylvain Ripoll
Franța
55 ani

Vladimir Petković
Bosnia
63 ani
|
|
|
|