Antrenorul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Ilie Dumitrescu, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu FC Vaslui,
scor 3-0, că îşi felicită jucătorii pentru acest rezultat care nu a fost obţinut cu uşurinţă.
"Am avut o săptămână foarte grea, cu trei jocuri cu rezultate bune şi de aceea ţin să-i felicit pe jucători pentru dăruirea şi concentrarea de care au dat dovadă. Meritul total pentru rezultatul de astăzi este al jucătorilor. Nu a fost uşor. Jucătorii au fost receptivi şi au respectat planul stabilit. Băieţii au reuşit să subordoneze adversarul şi să câştige. Stancu a alergat foarte mult, este un alt jucător, la fel ca şi Tănase", a spus, Ilie Dumitrescu.
Acesta a mai afirmat că în prezent patru jucători sunt în atenţia selecţionerului.
"Acum sunt patru jucători, Tătăruşanu, Latovlevici, Tănase şi Stancu, care sunt în atenţia selecţionerului şi care ar trebui convocaţi la echipa naţională", a mai spus, Dumitrescu.
Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, în deplasare,
cu scorul de 3-0 (1-0), formaţia FC Vaslui, în derbiul etapei a 5-a a Ligii.