Ilie Dumitrescu, antrenorul echipei Steaua Bucureşti, intenţionează să înceapă meciul cu Grasshopper Zurich, de joi, din Europa League, cu aceeaşi formulă cu care a abordat şi ultima partidă de campionat, cu FC Vaslui.
Echipa probabilă este
Tătăruşanu - Emeghara, Abrudan, Geraldo, Latovlevici - Dorel Stoica, Bicfalvi - Răduţ, Bogdan Stancu, Tănase - Surdu, exact formula cu care a câştigat la Vaslui cu scorul de 3-0.
Meciul de pe "Letzigrund", din manşa secundă a play-off-ului Europa League (joi, ora 20:30), va fi arbitrat de o brigadă din Serbia, cu Milorad Mazic la centru, cavaler al fluierului care a acordat un penalty gratuit Turciei în meciul amical cu România (2-0).
Steaua a câştigat la Bucureşti cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Bogdan Stancu.
La "lăcuste" nu vor putea juca portarul Koenig şi atacantul Rennella.