|






























|
Ioan Andone: Conducerea clubului s-a inteles la contract cu Oscar Rubio
Tehnicanul Ioan Andone a declarat că preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului, Nicolae Badea, a ajuns la un acord pentru semnarea unui contract cu fundaşul spaniol Oscar Rubio Fauria (26 de ani), fost la Elche, care se pregăteşte deja cu Dinamo.
"Rubio rămâne, domnul Badea mi-a spus că s-au înţeles la contract. Mai avem în probe doi jucători senegalezi pentru echipa a doua, îi vom vedea până săptămâna viitoare", a spus Andone.
Antrenorul a afirmat că şi-l doreşte la Dinamo pe mijlocaşul argentinian Pablo Brandan de la Unirea Urziceni, iar conducerea clubului negociază pentru acesta: "Domnul Badea a discutat cu domnul Bucşaru despre Brandan. Bineînţeles că-l doresc pe Brandan, este unul dintre ce-i mai buni jucători străini care au evoluat în România. Să vedem!".
Andone a mai spus că Andrei Cristea şi Lucian Goian au avut o dispută la ultimul antrenament, dar consideră că incidentul a fost minor. "Eu aveam câte trei pe fiecare antrenament. Nu-i nicio problemă pentru mine. Nu s-au înjurat, la o miuţă au intrat puţin mai tare. E foarte bine că se mai contrează", a explicat tehnicianul.
El a precizat că fundaşul Dragoş Grigore, refăcut după o accidentare care l-a ţinut departe de gazon mai multe luni, va juca primul meci oficial la echipa a doua, la acest sfârşit de săptămână.
Taguri:
Dinamo Bucuresti
Ioan Andone
Oscar Rubio Fauria
Elche
» Clasament Liga 1
» Dinamo - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Dinamo București
Dinamo București a obținut un succes important pe Arena Națională, unde a trecut cu 1-0 de Oțelul Galați, într-o partidă disputată sâmbătă seara, în etapa a...
Dinamo București a oferit o seară de fotbal excelentă fanilor săi, impunându-se clar, cu scorul de 4-0 în fața formației FK Csíkszereda, într-un meci disputat sâmbătă, pe Arena...
Dinamo București a obținut o victorie dramatică în fața CFR-ului Cluj, scor 2-1, într-un meci disputat vineri seara pe Arena Națională, care a deschis etapa a 15-a din Superliga României....
Duminică seara, pe Arena Națională, Rapid București a bifat o nouă victorie de prestigiu, trecând cu 2-0 de Dinamo, într-un duel din etapa a 13-a a Ligii 1. Deși "alb-roșii" au...
Luni seara, pe Arena Națională, Dinamo București și Farul Constanța au încheiat la egalitate, scor 1-1, în confruntarea care a pus punct rundei cu numărul 10 din Superliga...
Dinamo București a obținut o victorie importantă sâmbătă seara, pe Arena Națională, unde a trecut cu 2-0 de FC Hermannstadt, într-un duel din etapa a 8-a a Ligii 1....
Etapa a 6-a din Liga 1 a adus un meci spectaculos pe Arena Națională, unde Dinamo București și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1. Duelul a avut două reprize complet diferite, fiecare...
Spectacol total în Derby de România! Dinamo, victorie de senzație cu 4-3 în fața rivalei FCSB
Derby-ul etern al fotbalului românesc a oferit un show...
Antrenorul echipei Dinamo București, Željko Kopić, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că în perioada următoare clubul intenționează să realizeze...
Dinamo București își continuă campania de transferuri cu două nume noi: atacantul francez Mamoudou Karamoko și fundașul israelian Nikita Stoinov. Ambele mutări au fost confirmate oficial de...
Joi, clubul de fotbal Dinamo București a prezentat cu entuziasm noile sale echipamente pentru viitoarea ediție a Ligii 1, aducând un tribut vizual decadei de aur a anilor '80. Designul...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abderrahim Ouakili
Maroc
55 ani

Aleksandar Stoimirović
Serbia
43 ani

Alparslan Erdem
Turcia
37 ani

Andrei Enyedi
România
53 ani

Andrei Gusin
Ucraina
53 ani

Ari Da Silva
Brazilia
40 ani

Benjamín Galindo
Mexic
65 ani

Chris Hughton
Irlanda
67 ani

Craig Fagan
Anglia
43 ani

Danny Ward
Anglia
34 ani

Denis Pozder
Bosnia
36 ani

Diogo Fonseca
Portugalia
41 ani

Fabian Johnson
Germania
38 ani

Francesco Scardina
Italia
44 ani

Ivan Buljan
Yugoslavia
76 ani

Javier Saviola
Argentina
44 ani

Jorge da Silva
Uruguay
64 ani

Kim Kyong-il
Coreea de Nord
37 ani

Leandro Da Silva
Brazilia
36 ani

Leighton Baines
Anglia
41 ani

Mohamed Zidan
Egipt
44 ani

Paulo Santos
Portugalia
53 ani

Ricardo Giusti
Argentina
69 ani

Roberto Baronio
Italia
48 ani

Sami Al-Jaber
Arabia Saudită
53 ani

Sebastian Mladen
România
34 ani

Sigurd Rushfeldt
Norvegia
53 ani

Steve Nicol
Scoția
64 ani

Stig Inge Bjørnebye
Norvegia
56 ani

Timmy Simons
Belgia
49 ani

Valentin Păvăluță
România
51 ani
Yero Bello
Nigeria
38 ani
|
|
|
|