Echipa Universitatea Craiova s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, după ce a învins, marţi, cu scorul de 5-0 (2-0), formaţia din Liga 2, Minerul Lupeni, într-un meci contând pentru 16-imile competiţiei.
Golurile au fost marcate de Găman '11, Ologu '42, Roman '51 şi Gângioveanu '62, '82.
Universitatea Craiova a dominat prima repriză, oaspeţii trecând rar de mijlocul terenului, fără a pune vreun moment în pericol poarta apărată de Silviu Lung Jr., revenit între buturi la partida de aseară. Victor Piţurcă a încercat câteva mutări în distribuţia tactică, dorind să vadă şi nivelul altor fotbalişti, folosiţi mai puţin în acest debut de campionat. Din diverse motive, Dănănae, Iliev, Prepeliţă, Dina sau Al. Piţurcă au rămas pe tuşă. În schimb, în primul unsprezece a apărut Lopes, care a făcut pereche în centrul apărării cu V. Găman. Mădălin Ciucă a fost folosit fundaş dreapta. Gargorov şi Ologu au fost folosiţi în centrul liniei mediene, iar Firţulescu a trecut mijlocaş stânga, situaţie în care Mihai Costea a fost vârf împins. Oltenii au închis bine culoarele, tăind din faşă orice atac al echipei din Lupeni, însă în ofensivă trupa lui Victor Piţurcă încă nu joacă la nivelul aşteptărilor, greşind mult chiar şi în faţa unei echipe modeste, aşa cum a fost Minerul. Pe lângă lipsa de luciditate la finalizare, craiovenii şi-au trecut în cont mai multe pase sau preluări greşite în urma unor faze simple. Şi aşa, însă, alb-albaştrii au reuşit să înscrie de două ori în prima repriză. Mai întâi, la un corner de pe partea dreaptă, Vali Găman (11) a trimis cu capul la vinclu din centrarea lui Wobay. Apoi, spre finalul reprizei, Ologu (’42) a majorat scorul la 2-0. Mihai Costea (1, 26) şi Firţulescu (35) au ratat ocazii bune de a marca. După pauză, oltenii au mai eliminat din greşelile din prima repriză. La prima fază la poarta lui Mecea, Mihai Roman (52), introdus în locul lui Mihai Costea, a marcat după ce l-a driblat şi pe portarul minerilor. Aruncat în luptă în minutul 53, Gângioveanu a avut prima ocazie după numai două minute, şutul său fiind blocat greu de Mecea. Fostul portar al Ştiinţei s-a întins şi a respins excelent în minutul 59, la execuţia lui Dorel Stoica, însă nu a mai avut replică la şutul lui Gângioveanu (’62). Acelaşi Gângioveanu a marcat pentru 5-0 în minutul 84, executând impecabil o lovitură liberă de la peste 20 de metri. Trebuie amintit că Universitatea şi-a mai trecut în cont o bară, în minutul 69, la şutul lui Gargorov, iar Ciucă, în două rânduri, nu l-a putut învinge pe Mecea. Universitatea s-a calificat fără emoţii în optimile Cupei României şi a făcut un bun antrenament cu public aseară, pregătind meciul de la Târgu Mureş, întâlnirea cu echipa lui Ovidiu Sabău anunţându-se mult mai dificilă.
La partida care s-a desfăşurat pe stadionul "Ion Oblemenco" au asistat aproximativ 6.000 de spectatori.
U.Craiova: Lung - Ciucă, Lopes, Găman, Bărboianu - D. Stoica (’64, Dilevski) - Wobay (’53, Gângioveanu), Gargorov, Ologu, Firţulescu - M. Costea (’46, M. Roman). Antrenor: Victor Piţurcă.
Minerul Lupeni: Mecea - Urdă, Câmpean, Tătar, Neacşu - Avramescu, Marin (’59, N. Popescu), Todea, B.Costea - Itu (’74, Koko), Deaconescu. Antrenor: Ionel Augustin.
Au arbitrat: R. Petrescu - M. Nagy şi S. Gero.
Eugen Neagoe: "A fost un meci ca de antrenament, cu public. Mă bucur că am înscris multe goluri, puteam să dăm chiar mai multe. Mai sunt unele lucruri de pus la punct, însă toate se vor aşeza pe parcursul acestui tur de campionat".
Valerică Găman: "Mă bucur pentru acest trofeu, jucătorul meciului, însă este meritul echipei. Ar fi frumos să ajungem în finală, ne dorim acest lucru, însă trebuie să o luăm pas cu pas. Nu vreau să mă gândesc dacă aş fi eu căpitanul echipei în finala Cupei României, mergem prea departe. Urmează un meci foarte dificil în campionat cu FCM Târgu-Mureş şi trebuie să câştigăm. Îi mulţumesc domnului Piţurcă pentru că mi-a dat banderola de căpitan şi sper ca până la finalul turului să nu mai pierdem niciun meci".