Selecţionerul echipei de fotbal a României, Victor Piţurcă, a declarat vineri seara, după meciul egal cu Italia (
1-1), din Grupa C la EURO 2008, că nu e supărat pe Adrian Mutu, care a ratat un penalty în jocul de la Zurich.
"
Un penalty ratat face parte din joc, s-au mai ratat în semifinale şi în finale de competiţii de înalt nivel", a spus Piţurcă. "Sunt mai supărat pentru maniera în care am primit gol, din fază fixă, pentru că lovituri de la 11 m se vor mai rata. Păcat, totuşi, pentru că i-am spus lui Codrea să-i transmită lui Mutu să se concentreze şi să dea tare, la colţ. Probabil că s-a resimţit şi oboseala", a continuat Piţurcă.
Selecţionerul a apreciat că starea psihologică a lui Mutu nu putea fi decât excelentă înainte de penalty, după ce marcase un gol. Piţurcă a spus şi că Buffon e unul dintre cei mai mari portari al lumii, şi "
se poate spune că a apărat el şi nu că a ratat Mutu".
Echipa de fotbal a României a terminat la egalitate,
1-1 (0-0), cu Italia, vineri seara, pe stadionul "Letzigrund" din Zurich, în Grupa C de la EURO 2008 (7-29 iunie, Austria şi Elveţia).
România a ratat o victtorie istorică, după ce Mutu, care a marcat golul nostru în minutul 55, a irosit un penalty în minutul 81. Pentru italieni a punctat Panucci (57).
În ultimele jocuri din Grupa C, România va juca pe 17 iunie la Berna cu Olanda, în timp ce Italia va întâlni Franţa. Vineri 13 iunie mai are loc partida Olanda - Franţa (21:45, Berna).