Mijlocaşul Blaise Matuidi (St.Etienne) a declarat, miercuri, că naţionala Franţei trebuie să repete prestaţia bună din meciul cu Bosnia pentru a putea câştiga întâlnirea de sâmbătă, cu reprezentativa României, din preliminariile Euro 2012, informează site-ul oficial al federaţiei franceze.
"Atmosfera a fost mereu bună la lot, numai că au lipsit rezultatele. A venit în sfârşit acea victorie de care aveam nevoie, cu Bosnia. Acum trebuie să continuăm pe aceeaşi linie, să nu ne oprim aici. Mai sunt multe meciuri, în primul rând trebuie să câştigăm aceste două partide cu România şi Luxemburg. Meciul cu România e foarte important, întâlnim un adversar bun, dar de noi depinde să obţinem victoria. Trebuie să ne facem jocul nostru, să dăm tot ce avem mai bun, să jucăm aşa cum am făcut-o cu Bosnia, avem jucători de calitate. Sâmbătă trebuie să fim eficienţi şi să obţinem cel mai bun rezultat posibil", a spus Matuidi într-o conferinţă de presă organizată la Clairefontaine.
La rândul său, atacantul Loic Remy (Olympique Marseille) a afirmat că terenul propriu trebuie să constituie un avantaj pentru echipa sa. "România va veni să ne preseze, să atace, are nevoie de puncte, ca şi noi de altfel. Suntem o echipă în construcţie, care a arătat lucruri frumoase şi e nevoie să continuăm pe această direcţie", a spus Remy.
Meciul Franţa - România, din Grupa D a preliminariilor Euro 2012, va avea loc sâmbătă 9 octombrie, pe Stade de France, de la 22:00 (ora României).