Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti a fost amendat de Jandarmeria Capitalei cu suma de 10.000 de lei, "pentru nerespectarea obligaţiilor ce revin organizatorului de competiţii sportive, conform Legii nr. 4 privind prevenirea şi combaterea violenţei în sport", în urma incidentelor de la derby-ul cu Steaua (2-1), de duminică, din cadrul etapei a 11-a a Ligii 1.
Jandarmeria a constatat un "cumul de nereguli privind nefuncţionarea în integralitate a sistemului video de supraveghere a stadionului (camerele care trebuiau să surprindă imagini din Peluza "Cătălin Hîldan", Peluza Sud şi sectorul destinat galeriei oaspete), efectuarea superficială a controlului corporal la punctele de acces în stadion, precum şi permiterea accesului în Tribuna I a unui număr mai mare de persoane decât capacitatea normală (peste 1000 de persoane)", se arată în comunicat.
După meci, un suporter a sărit gardul şi a pătruns pe suprafaţa de joc, fiind reţinut şi amendat cu 1.000 lei, fiindu-i aplicată şi măsura complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive pe o perioada de 2 ani.
Înainte de însoţirea suporterilor stelişti spre stadion, au fost depistate două persoane care deţineau materiale pirotehnice interzise, ele fiind duse la sediul o secţie de poliţie unde li s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale. În interiorul Complexului Sportiv Dinamo a mai fost depistat un suporter stelist cu materiale pirotehnice, fiind şi el dus la secţia de poliţie.
Patru persoane, printre care şi unul dintre liderii galeriei dinamoviste, Elias Bucurică, au fost reţinute după ce au aruncat cu petarde şi cu pietre către suporterii stelişti, înainte de meci. Doi fani dinamovişti au fost amendaţi cu suma totală de 400 lei, primind şi interdicţia a accesului la competiţiile sportive pe o perioada de 1 an, iar ceilalţi doi au primit avertisment scris şi interdicţia de a avea acces la competiţii sportive timp de 6 luni.
Jandarmeria a mai aplicate 7 amenzi de 2.800 de lei pentru 5 infracţiuni de deţinere şi folosire de materiale pirotehnice, o sancţiune contravenţională pentru afişarea la peluza I a unui banner cu înscrisuri cu caracter obscen (plus interzicerea accesului la competiţii sportive pe o perioada de 6 luni), o amendă pentru aruncare de obiecte către galeria oaspete, două amenzi pentru pătrunderea în stadion în stare de ebrietate (şi interdicţie de acces la competiţii timp de şase luni), proferare de injurii şi expresii jignitoare la adresa forţelor de ordine etc.
Pe baza imaginilor filmate de monitorii de securitate, cele surprinse de camerele de supraveghere instalate la stadion, precum şi cele surprinse de reprezentanţii posturilor de televiziune, vor fi identificate şi alte persoane care au comis fapte de natura contravenţională sau penală, pentru a fi luate măsurile legale ce se impun, se mai arată în comunicat.