Antrenorul Marian Pană a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că echipa Universitatea Cluj nu are altă variantă în afara victoriei în partida de luni, de pe teren propriu, cu Astra Ploieşti.
Antrenorul formaţiei clujene a spus că rezultatul de egalitate înregistrat în runda trecută, pe terenul echipei FC Timişoara, a liniştit situaţia la Universitatea, care venea după un şir de rezultate dezamăgitoare.
"Urmează un meci important cu Astra, poate cel mai important de până acum, iar noi trebuie să-l câştigăm. Eu nu-mi fac griji, echipa e în creştere, s-a văzut asta la Timişoara unde am obţinut un rezultat foarte bun pentru moralul nostru. O să vedeţi că pe viitor echipa va juca foarte bine, încă plătim tribut faptului că suntem o echipă cu mulţi jucători noi. Uneori e mai greu să-ţi motivezi jucătorii cu echipele aşa zise mici sau de acelaşi nivel cu tine. Cu Dinamo, Timişoara, Steaua sau Rapid joci mai relaxat, orice obţii e un bonus. Acum dacă mă duc în vestiar înainte de meciul cu Astra şi le spun 'domnilor, e vital să câştigăm azi!' vă daţi seama că e din start o presiune suplimentară pe umerii lor", a declarat Marian Pană.
El l-a criticat pe jucătorul Alfonso Delgado, eliminat pe finalul partidei de la Timişoara pentru lovirea intenţionată a unui adversar. Delgado va fi nevoit să ispăşească trei etape de suspendare. "Delgado nu avea voie să facă aşa ceva. Nu vreau să comentez dacă a lovit sau nu, dar eu am văzut foarte clar gestul său când a traversat tot terenul să se ia la harţă cu un adversar. Acea fază putea să ne coste meciul de la Timişoara, plus că acum u voi mai putea conta pe el. Cu toate astea, trei etape de suspendare sunt multe", a comentat antrenorul echipei clujene.
Universitatea Cluj va întâlni, luni, de la ora 15:00, la Alba-Iulia, formaţia Astra Ploieşti, în etapa a 13-a a Ligii 1.