Deşi era la un pas să ajungă antrenor principal la Universitatea Cluj, Ilie Stan va rămâne în cele din urmă la Brăneşti. Motivul este acela că nu i s-a permis să vină cu propriul staf tehnic, moment în care tehnicianul de 43 de ani a declinat propunerea.
"Au căzut orice tratative, iar partea financiară a fost pe ultimul loc. Am avut o discuţie cu cei de acolo, nu am ajuns la un numitor comun şi atunci am renunţat", a declarat Ilie Stan.
"Sincer, îmi părea raău dacaă făceam acest pas, pentru că am pus suflet la Brăneşti şi aş fi lăsat acolo o muncă neterminată. În iarnă mai aducem 2-3 jucători şi returul va fi altfel pentru noi", a completat el.
Se pare că cel care nu a acceptat cerinţa lui Ilie Stan de a veni cu propriul staf tehnic a fost finanţatorul Florian Walter.
"A fost o variantă, dar Ilie Stan a decis să continue alături de aceşti jucători cu care a început o muncă. În această după-amiază va vonduce şedinţa de pregătire a echipei", a afirmat Alin Buzărin, directorul sportiv al Victoriei Brăneşti
După victoria cu 4-1 în faţa celor de la Unirea Urziceni, antrenorul echipei Victroria Brăneşti, Ilie Stan, şi-ar fi anunţat în vestiar jucătorii că a fost ultimul meci pe care l-a condus de pe bancă pentru echipa ilfoveană, urmînd ca acesta să plece la Universitatea Cluj, în locul lui Marian Pană, care a demisionat după înfrîngerea din Regie, 2-0 cu Sportul Studenţesc.