Atacantul Adrian Mutu, fotbalistul de care se leagă, în principal, speranţele românilor înaintea meciului decisiv cu Olanda, de marţi, 17 iunie, ultimul pentru echipa noastră, din Grupa C la EURO 2008 (7-29 iunie, Austria şi Elveţia), este încurajat de un mare număr de suporteri.
Marea majoritate a fanilor îi transmit lui Adrian Mutu, prin intermediul site-ului personal, să treacă peste tristeţea ratării loviturii de la 11 m din finalul meciului cu Italia şi îl felicită pentru reuşita din partida cu peninsularii.
În mesaje, Mutu este îndemnat să ridice fruntea şi să îşi amintească de comportările sale foarte bune, din faza preliminariilor, care au contribuit la calificarea României, de pe primul loc în grupă.
Mulţi dintre susţinători subliniază faptul că suporterii adevăraţi se cunosc şi la bine şi la rău, iar Adrian Mutu, va fi în inimile lor necondiţionat, de acum mai departe.
Bărbaţii şi femeile care au urmărit, cu sufletul la gură, meciul cu Italia, îi scriu din România, din alte state europene, dar şi de pe alte continente. Ei remarcă faptul că Mutu a trecut peste toate obstacolele vieţii şi a demonstrat mereu că este un învingător.