Un suporter al echipei Poli Timişoara s-a ales cu dosar penal, iar un altul cu o amendă de 150 lei, după meciul pe care echipa lor l-a disputat sâmbătă, în deplasare, în compania Gloriei Bistriţa, scor final 3-3.
Potrivit comunicatului de presă remis luni de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, lui Lucian Marian M., de 21 de ani, din Timişoara, i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale "pentru faptul că a folosit în incinta stadionului materiale care sunt presupuse a fi incendiare şi care au emis la un moment dat în timpul jocului multă lumină şi fum în peluză".
De asemenea, un alt tânăr de 26 de ani din Timişoara a fost amendat de jandarmii bistriţeni cu 150 de lei pentru gesturi obscene adresate unuia din angajaţii firmei de pază.