Deputatul PNL Ionuţ Stroe propune să se organizeze un referendum în Craiova prin care locuitorii Băniei să decidă dacă doresc sau nu ca o parte din taxele şi impozitele locale să se îndrepte către echipa de fotbal Universitatea Craiova, deoarece clubul trece printr-o perioadă financiară foarte dificilă.
Stroe, vicepreşedinte al PNL Dolj, a venit joi, la conferinţa de presă, îmbrăcat într-un tricou cu culorile echipei de fotbal Universitatea Craiova şi a spus că face această propunere la solicitarea managerului Victor Piţurcă, deoarece clubul trece printr-o situaţia financiară precară generată de criza economică, dar şi de "lipsa de experienţă şi chiar de profesionalism a conducătorilor şi a celor care sunt implicaţi în acest fenomen, în domeniul atât de delicat cum este managementul unui club sportiv şi profesionist".
"Nimeni nu ne-ar ierta dacă am asista pasiv la prăbuşirea unui simbol al Craiovei şi, de ce nu, al Olteniei, mai ales în anul trecerii în nefiinţă a celui mai înfocat suporter al echipei, poetul Adrian Păunescu. Este falsă ideea că primăria finanţează clubul. Ea reprezintă comunitatea şi interesele comunităţii. Nu ar fi foarte costisitor şi ar fi lămuritor un referendum la nivelul comunităţii noastre vizavi de modul în care craiovenii pot investi o parte din taxele şi impozitele lor în activitatea fotbalistică în municipiul nostru", a declarat Stroe.
Deputatul liberal a mai afirmat că aducerea lui Victor Piţurcă la echipa din Bănie a fost o idee foarte bună a lui Adrian Mititelu, un prim pas spre "profesionalizarea clubului".
"Clubul nostru reprezintă o afacere ca oricare alta, însă are regulile ei specifice. De aceea trebuie să se apeleze la manageri adevăraţi. Aducerea lui Victor Piţurcă la Craiova reprezintă un prim pas în profesionalizarea clubului. Din păcate situaţia este una extrem de dificilă şi trebuie să înţelegem cu toţii că acest club nu poate trăi din vânzarea de bilete şi abonamente sau din drepturile de televizare", a mai afirmat vicepreşedintele PNL Dolj.
Managerul echipei Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că există şanse să nu mai continue din această iarnă la gruparea din Bănie dacă situaţia financiară nu se va ameliora, în condiţiile în care datoriile clubului sunt foarte mari şi nu ştie cum s-ar putea ieşi din această situaţie.