Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că atacantul de origine ivoriană Yssouf Kone este liber să-şi caute o altă echipă, deoarece în opinia oficialului ardelean acesta nu a ajutat cu nimic actuala campioană.
"La Yssouf Kone am renunţat pentru că nu ne-a ajutat cu nimic. I-am spus să-şi caute echipă. A marcat în trei ani câte goluri ar fi trebuit să marcheze într-unul singur", a spus Mureşan.
Yssouf Kone, în vârstă de 28 de ani, a fost transferat la CFR Cluj în 2008 de la Rosenborg Trondheim (Norvegia). În cele două sezoane şi jumătate petrecute la CFR, Kone a marcat 16 goluri în 50 de partide din Liga 1. Kone s-a accidentat la data de 5 august, în timpul partidei cu Victoria Brăneşti, atacantul fiind indisponibil de atunci.
Iuliu Mureşan a afirmat că CFR Cluj va pune accent mai mult pe jucătorii crescuţi la grupele de copii şi juniori. "Dorim să punem mult mai multă bază pe juniorii noştri, iar în cantonamentul din Antalya vor veni portarul Călin Tiut, atacantul Sergiu Negruţ şi Adrian Păun, un jucător care sigur va face pasul spre echipa mare. Îmi aduc aminte că atunci când Minteuan era încă în activitate şi ni s-a cerut de la UEFA lista cu jucătorii crescuţi de club, singurul nume a fost cel al lui Alin Minteuan. Ne-am dat seama încă de atunci că e o problemă şi am decis să investim în copii şi juniori. Uite că acum suntem printre cele mai bune cluburi la acest nivel din România. La grupa 2002 suntem campioni naţionali, la multe am jucat finala", a completat Mureşan.