Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, organizează în noaptea de vineri, 31 decembrie 2010 spre sâmbătă, 1 ianuarie 2011, propriul Revelion, intitulat deja "Miticalionul".
Sărbătoarea este organizată în saloanele construite pe parcursul anului 2010, iar meniul cuprinde cele mai sofisticate delicatese.
Au fost invitaţi 200 de prieteni ai lui Dumitru Dragormir, dar la Miticalion pot participa şi alte 300 de persoane, dacă plătesc biletul de intrare, informează sport.ro. Întrebat cât costă tichetul de intrare, Dragomir a spus că este ieftin: "câţiva firfirici".
Piesa de rezistenţă a meniului este somonul adus cu avionul, direct din Suedia.
Dumitru Dragomir s-a ocupat personal de decorarea sălilor şi a fost până în China să achiziţioneze candelabre, iar covorul central cântăreşte 800 kg. Este făcut într-o singură bucată.
Dragomir mai spune că a invitat, pentru programul artistic, cunoscute trupe muzicale şi interpreţi valoroşi.