Atacantul formaţiei Universitatea Craiova, Mihai Dina, a declarat, vineri, că dorinţa sa cea mai mare pentru 2011 este să fie linişte la echipă, făcând referire la conflictul dintre patronul Adrian Mititelu şi antrenorul Victor Piţurcă, dar şi la problemele financiare cu care se confruntă clubul.
"Nu aş şti ce să spun despre situaţia de la club, am fost în vacanţă şi am văzut şi eu prin ziare şi la televizor ce se vorbeşte. Sper să se rezolve cât mai repede şi să nu mai fie probleme. Nu pot să spun că mi-am stabilit vreun obiectiv personal pentru 2011. Vreau doar ca echipa să meargă bine. Pentru mine, normal, îmi doresc să joc cât mai mult şi să marchez goluri, pentru că sunt atacant. Cel mai mult îmi doresc să fie linişte la echipă, să avem rezultate şi să reuşim să câştigăm ceva, un trofeu, pentru că a trecut mult timp de când nu le-am mai oferit o bucurie aşa mare suporterilor. În noul an le doresc să aibă parte de bucurii şi să fie alături de Universitatea Craiova aşa cum au fost şi până acum", a spus Dina, conform site-ului oficial al grupării Universitatea Craiova.
Atacantul a menţionat că în vacanţă s-a relaxat, iar sărbătorile le-a petrecut alături de familie. "După părerea mea, anul 2010 nu a fost unul prea bun pentru noi, pentru echipă, în general. Am avut câteva rezultate bune, însă pe final nu am mai reuşit să câştigăm şi am avut acele înfrângeri consecutive. Se mai adaugă şi problemele care sunt la club? În vacanţă m-am relaxat după anul greu, am fost plecat o perioadă, iar de sărbători am petrecut acasă, în Craiova, cu familia şi cu prietenii. Aştept să ne reluăm pregătirile, deşi m-am mai întâlnit cu mai mulţi colegi în vacanţă. Sper să ne antrenăm cât mai bine şi să reuşim rezultate mai bune decât cele din anul care a trecut", a adăugat Mihai Dina.