Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, va participa, marţi, la Bacău, la lucrările unei întruniri regionale a structurilor afiliate la acestă organizaţie sportivă.
Cluburile şi Asociaţiile Judeţene de Fotbal care îşi vor trimite reprezentanţii sunt din Vaslui, Neamţ, Suceava, Vrancea, Botoşani, Bacău, Galaţi, Harghita şi Covasna.
Preşedintele FRF, directorul Federaţiei, Ionuţ Lupescu, Adalbert Kassai, secretarul general al FRF, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, antrenorul federal Mircea Rădulescu, ar urma să discute cu participanţii - conducători de cluburi, antrenori, preşedinţii AJF-urilor invitate, dar şi lideri politici locali - "probleme curente" cu care se confruntă fotbalul din zonă, dar şi "posibilitatea înfiinţării ligii a doua, profesioniste, la fotbal, demers început, încă de anul trecut, în alte regiuni ale ţării", a declarat unul dintre organizatorii reuniunii de la Bacău.
Potrivit acestuia, întâlnirea conducerii FRF cu oamenii de fotbal ar avea şi "un caracter electoral", având în vedere faptul că urmează alegeri pentru conducerea viitoare a Federaţiei.
Invitaţi la acestă întâlnire sunt primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, şi preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Dragoş Benea.
"Să vedem ce solicitări vor primi cei doi lideri politici din partea FRF, deoarece am informaţia că invitaţia nu le-a fost adresată doar din pură curtoazie", spune sursa citată din rândul organizatorilor.