Jucătorii formaţiei de Liga a II-a FC Botoşani şi-au reluat, miercuri, pregătirile, după vacanţa de iarnă.
La reunirea lotului, tehnicianul echipei, Cristian Popovici, nu a beneficiat de serviciile a patru jucători pe care a contat în tur. Au lipsit de la primul antrenament Bogdan Straton, care şi-a găsit o echipă în străinătate, Ionuţ Matei, rechemat de Poli Timişoara, Marius Matei, în discuţii cu două echipe de Liga I, şi Alex Ţigănaşu, care se pregăteşte cu Astra Ploieşti.
Noutăţile din lotul ros-alb-albastru au fost atacantul Dragoş Patrichi, adus de la Dunărea Galaţi, atacantul Ştefan Liutec, care a venit de la FC Panciu, precum şi internaţionalul de juniori Florin Plămadă, transferat de la Rapid Suceava.
În afara celor trei jucători, tehnicianul formaţiei FC Botoşani aşteaptă încă doi jucători de la echipa de liga a III-a Poli Galaţi.
"Până la plecarea în cantonament, mă voi decide asupra jucătorilor care vor veni în probe. Am destule zile la dispoziţie să mă edific asupra potenţialului lor. Un lucru e clar: îmi doresc ca până la plecarea în cantonamentul de la Câmpulung Moldovenesc să ştiu pe ce lot mă voi baza în retur", a declarat Cristian Popovici.
FC Botoşani va pleca în stagiul de pregătire montan de la Câmpulung-Moldovenesc pe 31 ianuarie.