Federaţia Română de Fotbal reaminteşte pe site-ul său oficial că naţionala României, antrenată de Răzvan Lucescu, va participa, la începutul lunii februarie, la cea de-a 13-a ediţie a Cyprus Cup.
Delegaţia română va decola spre Cipru la bordul unei curse charter de pe aeroportul "Henri Coandă" în ziua de 3 februarie, în jurul orei 17:00, urmând să revină în ţară imediat după încheierea celui de-al doilea joc, adică în noaptea dintre 9 şi 10 februarie.
Cazarea a fost stabilită la "Grecian Bay Hotel" din Ayia Napa, iar FRF roagă presa română acreditată la acest turneu să nu se cazeze la hotelul amintit.
Până în ziua primului meci, tricolorii vor avea unul sau două antrenamente zilnice, prima partidă, în care vor întâlni Ucraina, urmând să aibă loc pe 8 februarie. În aceeaşi zi, naţionala Ciprului va juca împotriva Suediei.
A doua zi, pe 9 februarie, câştigătoarele şi, respectiv, învinsele vor juca între ele.
Până la sfârşitul săptămânii viitoare, federaţia cipriotă va comunica locurile şi orele de disputare ale celor patru meciuri.