Cu câteva ore înainte de a reveni în ţară după EURO 2008, portarul echipei naţionale, Bogdan Lobonţ, a ţinut să le mulţumească tuturor fanilor pentru sprijinul de care au dat dovada faţă de tricolori.
"
Sunt trist. Îmi pare rău că nu am putut face mai mult, scrie Lobonţ pe site-ul său oficial. Am fost aproape de o calificare istorică. Sunt convins că vom învăţa multe lucruri după acest EURO 2008, mai ales că ne aşteaptă preliminariile pentru Mondiale. Le mulţumesc tuturor suporterilor, tuturor românilor! Au fost cu adevarat fantastici pe toată durata turneului final".
Naţionala de fotbal a României a ratat calificarea în sferturile de finală ale EURO 2008, după ce a fost învinsă marţi seara, la Berna, de formaţia Olandei
cu scorul de 2-0 (0-0).