Patronul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, l-a acuzat pe fostul manager general al echipei, Victor Piţurcă, pentru faptul ca i-ar fi "furat" pe jucătorii Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, care au părăsit în noaptea de marţi spre miercuri cantonamentul echipei, de la Băile Govora.
"Jucătorii nu sunt plecaţi, sunt furaţi de Victor Piţurcă într-un mod grosolan. Este o mizerie ce se întâmplă. În viaţa mea nu credeam că se poate aşa ceva. Este o lovitura dată mie şi clubului. Aceşti jucători erau ultimii la care mă aşteptam să facă asta. Găman era aproape de un transfer la o echipă puternică din Europa", a declarat Mititelu la sport.ro.
Mititelu a mai spus că Piţurcă are trei dezlegări în alb, care au fost lăsate cu titlu de garanţie, fără valoare juridică, fără nume, fără dată, şi nu le poate folosi.
"Este un abuz. Juridic, nu pot fi luaţi. Dacă Piţurcă vrea război, va fi război. Este o chestie penală, nu una civilă. Voi anunţa Parchetul, DIICOT-ul şi FIFA", a mai spus Mititelu.
Patronul Craiovei a promis că jucătorii vor rămâne la Universitatea Craiova cinci ani, cât au contract, chiar dacă nu vor mai juca pentru echipa din Bănie.
În această iarnă, după scandalul izbucnit la echipă, au părăsit clubul Alex Piţurcă, Răzvan Stanca, Dorel Stoica, Dilevski, şi sunt foarte aproape de acest lucru bulgarii Iliev şi Gargorov, Mădălin Ciucă şi Julius Wobay (Sierra Leone).