Politehnica Iaşi a învins duminică pe UTA, scor 4-1, şi a obţinut trei puncte importante pentru evitarea retrogradării.
POLITEHNICA IAŞI - FCM UTA ARAD 4-1
Au marcat: Andrei Cristea (20, 23), Ionuţ Bâlbă (56, 59) - Robert Roszel (90+2)
Politehnica Iaşi: Brăneţ - Homei, Onuţ (Tincu 64), Munteanu, Pecnik - Miclea (A. Ilie 55), Naidin, Milea, Paruolo (Sfârlea 61) - A. Cristea, Bâlbă. Antrenor: Ionuţ Popa
UTA: D. Tudor - Bălan, Buican, Marincău, B. Simao - Opriţa (I. Ştefan 81), Todea, Oliveira, Florin Dan (Roszel 56) - Hora, Bălţoi (M. Iacob 56). Antrenor: Gabi Stan
Cartonaşe galbene: A. Ilie 55 - Simao 19
Arbitri: Alexandru Tudor - Marcel Savaniu, Vasile Marinescu
Stadion: "Emil Alexandrescu"; Spectatori: 5.000
Cum s-au marcat golurile:
1-0, min. 20: Andrei Cristea a marcat dintr-un penalty obţinut de Bâlbă, care a fost faultat de Bruno Simao.
2-0, min. 23: Cristea a scăpat pe partea dreaptă, a întors un adversar la marginea careului de 16 metri şi a şutat la colţul scurt al porţii lui Tudor.
3-0, min. 56: Ionuţ Bâlbă a marcat cu un şut din drop, de la marginea careului mare, profitând şi de faptul că Tudor era puţin ieşit din poartă.
4-0, min. 59: Bâlbă a realizat dubla după ce l-a driblat pe Tudor şi a trimis balonul în poarta arădenilor.
4-1, min. 90+2: Roszel a şutat la colţul drept al porţii lui Brăneţ, după unul din puţinele atacuri ale formaţiei arădene.
În minutul 86, Pedro Oliveira a ratat o lovitură de la 11 metri.
Tehnicianul Ionuţ Popa, suspendat şi pentru acest meci, a urmărit partida din tribunele stadionului Emil Alexandrescu.
La această partidă au asistat şi 70 de deţinuţi de la penitenciarul din Iaşi.
Gabi Stan şi-a anunţat demisia
Imediat după umilinţa cu Poli Iaşi, antenorul "Bătrânei Doamne" şi-a anunţat demisia.