CFR 1907 Cluj şi Kuban Krasnodar au ajuns la un acord în privinţa transferului definitiv al al atacantului ivorian Lacina Traore la formaţia antrenată de românul Dan Petrescu, anunţă site-ul oficial al campioanei României.
Traore este al doilea transfer din Liga 1 făcut de nou-promovata în prima ligă rusă, după cel al lui Dacian Varga (Sportul Studenţesc). Lacina Traore (20 ani) a ajuns în 2008 la CFR Cluj, de la Stade d'Abidjan, suma de transfer fiind de 5 milioane de euro, conform unor surse. Ivorianul va avea un salariu de peste 500.000 de euro la Kuban.
Liverpool, Arsenal, AS Roma, Napoli, Galatasaray şi Bayern München sunt doar câteva dintre cluburile mari care şi-au arătat la un moment dat interesul pentru Traore. Presa din Anglia l-a dat ca transferat la Fulham, începând cu vara acestui an. Totuşi, perioada de mercato din Vest s-a încheiat, Traore a rămas la CFR şi toată lumea aştepta ca jucătorul să mai evolueze în tricoul vişiniu până la finalul sezonului. Sâmbătă seara, jucătorul a părăsit cantonamentul echipei din Antalya cu o destinaţie necunoscută. Ieri, presa centrală a anunţat că cei din conducerea clujenilor s-au înţeles cu echipa lui Dan Petrescu, Kuban Krasnodar, pentru transferul lui Traore în schimbul a 5 milioane de euro. Ieri, antrenorul secund al lui Kuban, Cristi Pojar, a declarat că nu ştie nimic despre eventualul transfer al ivorianului. "Noi nu ştim nimic despre Traore. Chiar acum am vorbit şi cu Dan Petrescu, el fiind la hotel, şi nu ştia nici el nimic. E posibil ca directorul sportiv să se fi ocupat de negocieri", a declarat Cristi Pojar, aflat în Spania, la Marbella, acolo unde Kuban Krasnodar îşi are cantonamentul.
Căpitanul campioanei CFR Cluj, Ricardo Cadu, spera ca ivorianul să ajungă la o echipă mai puternică. "Dacă merge într-un loc mai bun, e bine pentru club. Totuşi, nu cred că o plecare în Rusia ar fi cea mai potrivită alegere pentru Traore. El ar putea juca la o echipă mai mare din Europa. Dacă va pleca, îi vom mulţumi pentru ceea ce a făcut şi îl vom sfătui să rămână acelaşi jucător pe care îl ştim. Va fi greu să îl înlocuiască cineva. Pentru mine, Traore este cel mai bun jucător din campionatul românesc", a declarat Cadu. Impresarul Ioan Becali susţine că nu ştie nimic despre o eventuală mutare a lui Traore la Kuban. "Eu le-am propus mai mulţi jucători, dar mi-au spus că nu au bani. Dacă este adevărat că Traore va ajunge la Kuban, pot să vă spun că Dan Petrescu nu a fost întrebat despre acest transfer", a precizat Becali.
Aseară, patronul Arpad Paszkany a confirmat în cele din urmă transferul jucătorului la gruparea rusă. Acesta a dezvăluit că CFR va primi 4 milioane de euro, plus 10% dintr-un transfer ulterior. "Da, e adevărat, Traore a plecat în Spania să facă vizita medicală pentru că ne-am înţeles cu Kubanul. În proporţie de 90% totul e gata, mai rămâne doar să traducem în engleză actele şi să se semneze documentele. Vom lua 4 milioane pe el, plus 10% dintr-un viitor transfer. Cel târziu mâine dimineaţă se va oficializa transferul", a declarat Paszkany. După plecarea lui Traore, CFR va rămâne din nou cu doar trei atacanţi: Kapetanos, Bud şi Batin. Cel mai probabil, "feroviarii" vor mai aduce un vârf, pentru a crea concurenţă în avanposturi.
Doi jucători români la Kuban
Pe lângă antrenorul Dan Petrescu şi "secundul" Cristi Pojar, la echipa nou-promovată în prima ligă din Rusia mai evoluează şi atacantul Gigel Bucur. În aceste zile, Petrescu îl testează şi pe Dacian Varga, iar dacă va convinge, acesta se va alătura şi el echipei ruse.