Postul public de televiziune TVR 2 va transmite în direct marţi şi miercuri, 8 şi 9 februarie, ultimele două meciuri de verificare pe care echipa naţională de fotbal a României le va susţine în Cipru, înainte de dubla din luna martie cu Bosnia şi Luxemburg din cadrul preliminariilor EURO 2012.
Astfel, marţi, de la ora 20:30, România va juca cu selecţionata Ucrainei, urmând ca miercuri, de la aceeaşi oră, echipa ţării noastre să se întâlnească fie cu naţionala Suediei, fie cu cea a Ciprului. Ambele partide vor fi comentate de Marian Olaianos.
În aceste două zile, principalul program informativ al TVR 2, Ora de Ştiri, va fi transmis de la ora 22:30.