Ştefan Radu, fundaşul lui Lazio, acuză dureri la pulpa dreaptă şi va fi supus unor examene medicale, riscând să rateze meciurile naţionalei cu Bosnia şi Luxemburg, din preliminariile Euro 2012, scrie presa italiană.
Dacă Radu nu va putea onora convocarea selecţionerului Răzvan Lucescu, aceasta ar da naştere unor discuţii, deoarece jucătorul a mai declarat forfait în cazul a trei acţiuni ale naţionalei, din motive medicale.
Problemele de sănătate vin într-un moment mai slab pentru Radu, sancţionat cu trei etape de suspendare pentru cartonaşul roşu primit în meciul din weekend cu AS Roma (0-2). Fundaşul a promis că se va reabilita pe teren şi nu va mai comite unele erori.
În altă ordine de idei, agentul lui Radu, Ioan Becali, a afirmat din nou că jucătorul doreşte prelungirea înţelegerii cu Lazio, ce expiră în vara anului viitor. "Ştefan vrea să rămână la Roma. Preşedintele ştie ce anume cere jucătorul, e o mică diferenţă, dar cred că până la vară situaţia contractului se va rezolva", a spus Becali. "Noi cu toţii dorim prelungirea contractului pentru încă patru ani", a adăugat el.
Conform presei din Peninsulă, dacă până în vară Lazio şi Radu nu se înţeleg, e posibil ca românul să ajungă la altă echipă.