CFR joacă luni, în epilogul etapei, împotriva Oţelului, echipă care a fost în fruntea Ligii I în majoritatea etapelor din acest sezon. După ce, acum două etape, au încurcat o altă candidată la titlu, FC Vaslui, “feroviarii” vor să împiedice şi formaţia lui Dorinel Munteanu.
Oţelul a pierdut şefia clasamentului runda trecută, în favoarea Timişoarei, şi nu mai are voie să facă niciun pas greşit pentru a rămâne în lupta pentru titlu. Gălăţenii au însă o deplasare de foc în Gruia, unde CFR a blocat acum două etape o altă pretendentă la fotoliul de lider. "Suntem în situaţia de a arbitra acest campionat fără voia noastră. Speram să fim noi acolo sus, iar punctele să ne ajute să rămânem în frunte, dar nu a fost aşa. Noi nu vrem să încurcăm pe nimeni, vrem doar să câştigăm, cum am făcut şi cu Vaslui. Oţelul nu porneşte ca favorită în meciul cu noi. Respectăm poziţia lor, dar trebuie să jucăm şi să obţinem cele trei puncte", a susţinut tehnicianul Alin Minteuan.
CFR l-a pierdut pentru finalul de sezon şi pe Vasile Maftei, care, cel mai probabil, va avea nevoie de o operaţie. "Maftei este la o clinică, a făcut un RMN, s-ar putea să fie nevoie de operaţie la genunchiul stâng", a admis antrenorul clujenilor. Cel mai în formă jucător "feroviar" din ultima perioadă, Emmanuel Kone, spune că şi-ar dori să continue la CFR, chiar dacă contractul său de joc expiră în această vară. "Mă bucur că am reuşit câteva meciuri bune. Deocamdată, vreau să îmi duc contractul la bun sfârşit, apoi vom discuta pentru a vedea dacă rămân sau nu la CFR. Eu mi-aş dori acest lucru", a precizat ivorianul, care a vrut să părăsească formaţia "feroviară" în iarnă. "Am traversat un moment mai dificil în tur. Aceste momente se întâmplă în viaţa unui fotbalist. Am reuşit să revin pentru că antrenorul mi-a acordat încredere şi pentru asta îi mulţumesc", a mai spus Kone. Meciul CFR - Oţelul Galaţi va avea loc luni seară, de la ora 20:00.