|






























|
Slovenul Miroslav Radulovici, in probe la Poli Iasi
Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, miercuri, că fundaşul sloven Miroslav Radulovici a venit în probe la formaţia pregătită de antrenorul Ionuţ Popa.
" Începând de astăzi, în cantonamentul de la Debrecen mai avem încă un jucător sloven. Este vorba de fundaşul Miroslav Radulovici. Noi avem deja în lot doi jucători sloveni, Dominik Bersnjak şi Andrej Pecnik, care au dat un randament bun şi am decis să continuăm cu aducerea unor jucători sloveni. Am primit referinţe bune despre Miroslav Radulovici, jucător venit în probe. Sper ca şi de această dată să avem mână bună şi să fi ales un jucător bun. Pentru Radulovici, adaptarea va fi foarte uşoară, dat fiind că va fi ajutat de Bersnjak şi Pecnik", a spus Sorin Boca.
Oficialul ieşean a mai spus că în această săptămână sunt aşteptaţi să ajungă în cantonamentul de la Debrecen al ieşenilor şi alţi jucători:. " De săptămâna viitoare încep meciurile amicale şi antrenorul Ionuţ Popa vrea să-i vadă la lucru pe toţi jucătorii pe care i-am putea cumpăra în această vară. De aceea, în această săptămână vor ajunge la Debrecen şi alţi jucători", a mai spus Boca.
Miroslav Radulovici are 24 de ani, evoluează pe postul de fundaş dreapta şi a jucat ultima dată la formaţia slovenă NK Celje.
Mediafax
Taguri:
Miroslav Radulovici
Poli Iasi
Sorin Boca
Ionut Popa
Bersnjak
Pecnik
NK Celje
» CSMS Iasi - Istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Politehnica Iași
Retrogradată recent din Liga 1, gruparea din Copou a făcut un pas important spre reconectarea cu trecutul său: începând din sezonul 2025/2026 al Ligii a II-a, echipa va...
Echipa Metaloglobus București a reușit să promoveze pentru prima oară în istoria sa în Superliga României, după ce a câștigat cu 1-0 returul barajului de menținere/promovare disputat...
Politehnica Iaşi a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată duminică pe teren propriu împotriva celor de la Metaloglobus București, în manșa tur a...
Petrolul Ploiești a obținut o victorie crucială în Copou, 2-0 împotriva formației Poli Iași, în ultima rundă din play-out-ul Superligii României. A un...
FC Botoșani a încheiat la egalitate, scor 1-1, confruntarea cu Unirea Slobozia, desfășurată sâmbătă pe stadionul "Municipal", în cadrul etapei...
Pe stadionul din Copou, Poli Iași și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe au oferit un meci tacticizat, încheiat la egalitate, 0-0, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii României. Prima repriză a...
Politehnica Iași a învins-o pe FC Botoșani la scor de forfait, 3-0 (2-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Superligii...
Politehnica Iași a obținut o victorie categorică, duminică, pe teren propriu, în fața celor de la FC UTA Arad, scor 4-0, într-un meci din cadrul etapei a doua a...
Politehnica Iași a obținut prima sa victorie cu Vasile Miriuță antrenor, 1-0 cu Petrolul Ploiești, duminică, acasă, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii României....
Poli Iași a obținut un rezultat de egalitate, 1-1 (0-1), împotriva CFR Cluj, duminică seara, acasă, în etapa a 27-a a Superligii României, deși a evoluat mai bine de o oră în...
FC UTA Arad s-a impus pe terenul Politehnicii Iași joi seară, scor 1-0, în etapa a 25-a a Superligii României. Unicul gol al partidei a fost marcat de Dániel Zsóri (79).
Momentul de aur...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adrian Bițică
România
48 ani
Bogdan Dolha
România
42 ani

Caner Erkin
Turcia
38 ani

Cristiano Lucarelli
Italia
51 ani
Gigel Coman
România
48 ani

Hans van Breukelen
Olanda
70 ani

Jorge Valdano
Argentina
71 ani
LEEDS UNITED
Anglia
107 ani
Marquinhos Pedroso
Brazilia
33 ani

Mauro Camoranesi
Italia
50 ani

Milan Lukač
Serbia
41 ani
PARTIZAN BELGRAD
Serbia
81 ani
Rambé
Capul Verde
37 ani

Ryan Shawcross
Anglia
39 ani

Tomáš Rosický
Cehia
46 ani
Valentin Năstase
România
52 ani

Zdravko Zdravkov
Bulgaria
56 ani
Zeno Bundea
România
49 ani

Zoran Vulić
Croația
65 ani
|
|
|
|