Radu Bica, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a precizat că echipa de inspectori ai UEFA va fi însoţită de reprezentanţi ai Federaţiei Române de Fotbal.
Potrivit preşedintelui CJ Cluj, Alin Tişe, noua arenă sportivă a Clujului va putea fi inaugurată în luna septembrie. Plenul CJ Cluj a acceptat, în şedinţa sa din 15 decembrie, majorarea cu aproape 39 de milioane de lei a preţului stadionului care se construieşte la Cluj-Napoca pe locul fostului stadion "Ion Moina".
Creşterea preţului de construire a stadionului este determinată de schimbări în proiect, generate, pe de o parte, de renunţarea la un turn de 25 de etaje, care urma să fie construit separat, iar pe de altă parte, de noile standarde ale FIFA şi UEFA.
La sfârşitul lunii octombrie, CJ Cluj a aprobat reactualizarea indicatorilor tehnici ai viitorului stadion, în conformitate cu standardele internaţionale şi cu normele UEFA şi FIFA.
Pentru modificările care trebuie aduse stadionului, constructorul ACI Cluj a cerut atunci o suplimentare cu 59 de milioane de lei a fondurilor, sumă care s-ar adăuga preţului de 31 de milioane de euro cu care a fost câştigată licitaţia, dar în final s-a ajuns la o majorare cu 39 de milioane de lei a preţului de licitaţie.
Conform proiectului, noul stadion, construit pe locul fostului stadion "Ion Moina", va avea 30.596 de locuri, iar arhitectura sa a fost inspirată în special de arena olimpică din Beijing, însă au fost studiate peste 100 de stadioane din lume.