Jucătorii de la Dinamo Bucureşti Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu s-au prezentat, luni dimineaţă, la sediul DNA - Serviciul teritorial Craiova, unde au fost audiaţi, după ce finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a depus o plângere în baza căreia a fost audiat şi Victor Piţurcă.
Bărboianu a declarat jurnaliştilor, la sediul DNA din Craiova, că s-a prezentat în faţa procurorilor pentru că a fost chemat şi a dorit să îşi facă datoria. "Am acceptat decizia clubului Dinamo. Probabil că şi ei s-au gândit să ne ferească de toată presiunea aceasta. Cu sufletul nu cred că puteam să joc împotriva Craiovei. Dacă nea Ando şi clubul decidea ca eu să joc astă seară, sunt jucător profesionist şi trebuia să joc", a declarat Ştefan Bărboianu la ieşirea de la audierile DNA, Serviciul Teritorial Craiova.
Victor Piţurcă, fost selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României şi fost manager al clubului Universitatea Craiova, a fost şi el audiat pe 28 aprilie de procurorii anticorupţie, la sediul DNA - Serviciul Teritorial Craiova, în urma unei plângeri depuse de finanţatorul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu.
Potrivit DNA Craiova, Adrian Mititelu a sesizat în plângerea făcută împotriva lui Victor Piţurcă aspecte intens mediatizate legate de contractele cu jucătorii şi echipa de fotbal.
Piţurcă s-a oferit să-l împrumute în toamna anului trecut pe Mititelu cu 1,5 milioane de euro pentru cheltuieli cu echipa, iar acesta urma să-i dea în luna martie 1,8 milioane euro. În iarnă, Piţurcă l-a anunţat pe finanţatorul clubului că banii s-au terminat, dar acesta a contestat suma investită de tehnician.