Jucătorul african Papa Ndao Cheikh s-a antrenat ieri pentru prima dată alături de lotul Universităţii. El va fi monitorizat de către antrenorul Ionuţ Badea în perioada următoare.
Cu mai puţin de două săptămâni până la finalul campionatului, stafful Universităţii îşi face deja planuri pentru sezonul viitor. Ieri, sub comanda lui Ionuţ Badea s-a antrenat şi jucătorul senegalez Papa Ndao Cheikh, un mijlocaş de bandă în vârstă de 25 de ani care a evoluat ultima dată în ligile inferioare din Italia.
La fel ca şi Tony Nwakaene, Cheikh a venit la "U" fără să fi evoluat în carieră la vreun club profesionist notabil, dar la recomandarea mai multor oameni de fotbal din Italia. Cum pariul Tony a dat roade, oficialii Universităţii au ales să-l testeze şi pe Cheikh în următoarele două săptămâni pentru a vedea dacă senegalezul născut în Franţa, la Marsilia, poate fi o soluţie pentru campionatul viitor, când "studenţii" ţintesc o participare în Europa League. Jucătorul în vârstă de 25 de ani s-a antrenat ieri pentru prima dată alături de lotul "Şepcilor roşii", fiind "adoptat" rapid de conaţionalul său Gaston Mendy, cu care a schimbat câteva mingi înainte de startul şedinţei de pregătire. "Cheikh are nişte recomandări interesante, cu tehnica în regim de viteză ca şi principala sa calitate", a spus unul dintre oficialii "studenţilor". Senegalezul poate evolua pe ambele benzi din linia mediană, dar şi ca al doilea atacant, conform cărţii sale de vizită de pe mai multe site-uri italiene.
Pe lângă jucătorul senegalez aflat în probe, Universitatea continuă negocierile pentru aducerea fundaşului central al Stelei, George Galamaz. Jucătorul în vârstă de 30 de ani le-a mărturisit unor apropiaţi că va semna cu Universitatea Cluj, având în vedere că locul său la Steaua este incert în condiţiile în care de la venirea sa în Ghencea a prins rareori prima echipă. Finanţatorul Florian Walter a evitat să comenteze orice informaţie legată de transferurile echipei. "Urmărim mai mulţi jucători. Vom anunţa ceva oficial doar când vom avea o mutare concretă", a declarat Walter, în mai multe rânduri.
"Studenţii" vor pleca mâine spre Mediaş, acolo unde, sâmbătă seară, vor da piept cu Rapidul, pe stadionul municipal, în penultima etapă a Ligii 1. În ultima etapă, "U" va juca pe terenul celor de la FCM Târgu-Mureş, partida urmând să se dispute, cel mai probabil, sâmbătă, 21 mai, de la ora 18:00.
Szilagyi a revenit la antrenamente
Accidentat la genunchiul stâng chiar pe finalul turului de campionat, după ce devenise un titular de drept în centrul apărării, fundaşul Szilagyi Zsolt a revenit la antrenamentele Universităţii. Fotbalistul se antrenează separat de colegii săi, efectuând exerciţii în sala de forţă şi alergări uşoare. Szilagyi este aşteptat să revină pe gazon la începutul sezonului viitor.