Jucător emblematic pentru FC Porto timp de 15 ani, Jorge Costa este tehnicianul ce va avea ca obiectiv să readucă pe “feroviari” în topul Ligii 1.
Portughezul Jorge Costa va fi noul antrenor al "feroviarilor" pentru sezonul 2011-2012, anunţă presa centrală. Câştigător al Ligii Campionilor şi al Cupei UEFA în calitate de jucător, Costa are patru ani de experienţă ca antrenor principal, pregătind până acum doar echipe din ţara sa natală. Noul tehnician va lucra la CFR cu mai mulţi jucători din Portugalia, cu care echipa clujeană s-a înţeles deja, sosirea sa urmând să se oficializeze imediat după finalul campionatului, susţin sursele ZIUA de CLUJ.
După un sezon dezamăgitor, în care CFR şi-a ratat toate obiectivele propuse la începutul stagiunii, conducerea clubului a luat măsuri. Pentru ca în anul competiţional viitor echipa să revină în lupta pentru primele locuri, şefii "feroviari" au achiziţionat deja mai mulţi jucători, dar au ajuns şi la un acord cu un nou antrenor. Omul în care clujenii îşi pun toate speranţele este portughezul Jorge Costa. Acesta a avut o carieră impresionantă ca jucător în tricoul lui FC Porto, cu care a câştigat Liga Campionilor (2004), Cupa UEFA (2003) şi Cupa Intercontinentală (2004), plus numeroase trofee interne.
Costa şi-a început cariera de antrenor ca secund al lui Rogerio Goncalves în 2006, la Sporting Braga. După doar câteva luni, a fost numit "principal", a reuşit să claseze echipa pe locul 4 în campionat şi să o califice în semifinalele Cupei Portugaliei. A fost demis în sezonul următor, astfel că s-a îndreptat spre formaţia de liga secundă portugheză SC Olhanense. Costa a reuşit să promoveze cu noua sa echipă, cu care s-a clasat pe locul 13 în stagiunea următoare. În 2010, a ajuns la Academica de Coimbra, echipă pe care a părăsit-o la finalul anului, invocând motive personale. Atunci, portughezul a anunţat că se va retrage definitiv din antrenorat. Acum, "feroviarii" par să îl fi convins să revină pe bancă. "Este adevărat, Costa va fi noul antrenor. Au semnat deja şi şapte jucători", a confirmat, pentru ZIUA de CLUJ, o sursă apropiată clubului. Actualul tehnician, Alin Minteuan, ar urma să rămână în stafful tehnic, drept antrenor secund.
CFR a negociat în acest retur cu mai mulţi antrenori, majoritatea fiind portughezi. Domingo Paciencia (Sporting Braga), Manuel Cajuda (Al Sharjah), Jose Couceiro (Sporting Lisabona) şi scouterul Jorge Regadas sunt doar câteva nume care au făcut parte din lista tehnicienilor doriţi de CFR. Pentru că negocierile nu s-au concretizat, "feroviarii" au ajuns, până la urmă, la varianta Jorge Costa.