Răzvan Lucescu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu este deranjat de faptul că preşedintele FRF, Mircea Sandu, s-a gândit deja la un alt antrenor al echipei naţionale, precizând că în cazul în care va fi ales Cosmin Olăroiu acesta merită să fie selecţioner.
"Orice preşedinte de club sau de federaţie trebuie să caute variante în anumite situaţii. Nu mă deranjează că s-a gândit deja la un alt nume. Dacă va fi Olăroiu, atunci merită cu prisosinţă. A făcut multe pentru fotbalul românesc, a demonstrat că este un antrenor foarte bun. Este logic ca Olăroiu să fie luat în calcul, dar mai e un meci pe 3 iunie şi abia după aceea putem vorbi de un alt antrenor sau despre echipa naţională cu acelaşi antrenor", a adăugat Lucescu.
Tehnicianul a menţionat că în cazul unui eşec în partida cu Bosnia-Herţegovina va părăsi conducerea tehnică a primei reprezentative, iar în locul său va veni un tehnician care va avea timp la dispoziţie pentru pregătirea viitoarelor campanii. "Meciul cu Bosnia este decisiv pentru echipa naţională. Dacă nu vom câştiga, şansele de calificare nu vor mai fi, dar dacă vom învinge, vom avea şanse mari. Acum nu pot să iau nicio decizie. În situaţia în care nu câştigăm, nu mai avem şanse, iar eu trebuie să plec şi va veni un alt antrenor, iar acesta va avea timp să pregătească următoarele campanii. Totuşi, convocările au fost făcute şi pentru meciurile cu Brazilia şi Paraguay. Concentrarea mea este în special pe meciul cu Bosnia", a spus Lucescu.
Selecţionerul a negat informaţiile potrivit cărora nu va pe sta bancă la meciul cu Bosnia-Herţegovina. "Niciodată n-am zis că e un complot împotriva mea. E un moment dificil prin care trece fotbalul românesc, iar asta se vede prin tot ceea ce se întâmplă, dar tocmai asta poate reprezenta o motivaţie în plus pentru a câştiga meciul cu Bosnia, pentru a ne rearanja în această grupă. Nu mă interesează polemicile, fotbalul românesc a suferit foarte mult din această cauză. Niciodată nu m-am gândit să nu fiu pe bancă la meciul cu Bosnia. Cred că toate aceste fantezii pe care le aveţi ar trebui să le lăsaţi deoparte. Nu pot răspunde la întrebarea ce voi face după 3 iunie. Scandalurile sunt de foarte mult timp, au fost foarte agresive la adresa jucătorilor. Pe unii i-a afectat, iar alţii s-au obişnuit. Nu este ceva ieşit din comun această situaţie", a explicat Lucescu.
Răzvan Lucescu se aşteaptă la o atmosferă frumoasă la meciul cu Bosnia-Herţegovina, care va avea loc pe Stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu. "Sunt sigur că Giuleştiul va crea o atmosferă extraordinară, care ne va împinge de la spate şi care va une presiune pe jucătorii Bosniei. Mizez pe dorinţa de revanşă a jucătorilor pentru ce au păţit în acest an, aici mă refer la un Marica, un Tamaş şi chiar un Adi Mutu. Mizez şi pe cei care au terminat sus campionatul, jucătorii de la Oţelul, Timişoara şi Vaslui. Am avut în vedere şi câţiva jucători de la Rapid, dar din păcate s-au accidentat. Acum că jucăm pe Giuleşti, nu înseamnă că ar fi trebuit să avem jucători numai de la Rapid", a completat Lucescu.
Răzvan Lucescu a mai spus că jucătorii convocaţi vor efectua câte un antrenament pe zi până luni inclusiv, urmând ca de marţi să se intre în cantonament pentru partida cu Bosnia. "Ne-am întâlnit cu 10 zile înaintea meciului cu Bosnia, pentru că a fost o situaţie puţin ciudată, campionatul s-a terminat cu 10 zile înaintea partidei şi ar fi existat riscul ca jucătorii să stea fără pregătire şi să piardă ceea ce acumulaseră până acum. A mai fost şi situaţia lui Marica, un jucător foarte important pentru echipa naţională, chiar dacă nu joacă la echipa de club", a subliniat Lucescu.
Întrebat de ce nu a fost prezent la şedinţa Comitetului Executiv al FRF din luna aprilie, când s-a discutat soarta sa la conducerea primei reprezentative, Lucescu a răspuns: "Am preferat să văd un meci adevărat din Liga Campionilor. Am avut o discuţie cu preşedintele federaţiei, cu patru zile înaintea Comitetului Executiv. Nu mi-a spus să nu mă duc sau să fiu prezent la Comitetul Executiv, aşa că am preferat să mă duc la meci".
După retragerea lui Cristian Chivu, Răzvan Lucescu este de părere că echipa naţională are jucători care pot deveni liderii naţionalei. "Aş vrea să-l felicit pe Săpunaru. Sunt mândru că un jucător ca el face parte dintr-o formaţie care face istorie în Portugalia. Săpunaru e relativ tânăr la echipa naţională, are puţine meciuri. Prin experienţa pe care o acumulează, aceasta îl ajută să se impună ca lider. Adi Mutu e un lider, caracterul lui, personalitatea lui, îl impun. A trecut prin perfioade dificile, iar la ultima convocare a demonstrat că este un om schimbat. Cred că ar fi putut obţine mai mult de la această carieră, care e pe final", a spus Lucescu.
Atacantul echipei Galatasaray Istanbul Bogdan Stancu este singurul jucător care acuză probleme medicale. "Bogdan Stancu are ceva probleme medicale. Am vorbit cu doctorul, iar până luni va avea un program special, iar de luni se va pregăti normal. La ora meciului va fi apt", a declarat Lucescu.
Partida România - Bosnia-Herţegovina, contând pentru preliminariile Campionatului European din 2012, se va disputa, la data de 3 iunie, pe Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu din Bucureşti.