Clubul de fotbal FC Timişoara a fost informat de UEFA ca nu va primi licenţa pentru participarea la competiţiile europene în sezonul viitor.
După cum precizează postul de televiziune Realitatea, Marian Iancu, preşedintele clubului din Timişoara, a confirmat această ştire. El a mai menţionat faptul că Federaţia Română de Fotbal a făcut recurs, după ce clubul timişorean a luat licenţa. În viziunea sa, singurul vinovat pentru această situaţie este preşedintele Comisiei de Licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal, Viorel Duru.
În cazul în care FC Timişoara nu va putea evolua în Liga Campionilor, locul său urmează să fie luat de echipa FC Valsui, formaţie care a terminat pe locul 3 în ediţia trecută de campionat, iar Gaz Metan Mediaş va juca în Europa League.
Clubul din Timişoara a postat, în cursul zilei de duminică, pe site-ul său oficial, un document care atestă faptul că această grupare a primit licenţă.
Marian Iancu: "Comisia împotriva lui Duru ne-a dat licenţa, iar el când a văzut acest lucru a făcut apel, considerând că subzistă în continuare temerile lui cu privire la această licenţă. Bineînţeles că o să piardă. Se judecă zilele următoare, dar nu are ce să se schimbe, că el nu a venit cu lucruri noi. El continuă un demers pe care l-a pierdut. Noi am primit licenţa, oficial o avem la club, o să o punem pe site. Un dobitoc de la federaţie, care probabil este interesat, domnul Duru, a continuat să facă demersuri împotriva noastră, aşa cum le-a făcut împreună cu Marius Stan, la prima licenţiere, pe care am luat-o. Hotărârea comisiei de licenţiere este de acordare a licenţei, ne-a transmis-o în mod oficial. El continuă să dezinformeze UEFA, să mintă, probabil n-au reuşit să ne facă din prima, încearcă în continuare. Lucrează împotriva intereselor fotbalului românesc un om care nu are niciun fel de calităţi profesionale, nu înţelege nimic, nu respectă legea, nu respectă hotărâri judecătoreşti, nu respectă nici cluburile care investesc. Demersul ticălos pe care-l face în continuare este împotriva fotbalului românesc, împotriva legilor, regulamentelor şi statutelor. Duru este corupt. Îl scot complet pe Mircea Sandu din această ecuaţie şi îi arăt cu degetul pe cei din departamentul de licenţiere care mint şi ne-au denigrat la UEFA şi pe care îi vom da în judecată pentru ca să răspundă pe toată documentaţia ticăloasă şi mincinoasă pe care au făcut-o publică, atât timp cât au transmis-o la UEFA. Au făcut-o pentru bani, foarte mulţi bani şi trebuie să ancheteze cei care trebuie. I-am cerut lui Duru corespondenţa pe care a avut-o cu UEFA şi nu vrea să ne-o da".