Mijlocaşul dinamovist Gabriel Torje susţine că tricolorii trebuie să uite de rivalităţile din campionat şi să obţină o victorie în meciul cu Bosnia din 3 iunie, singura variantă care ne mai menţine în cărţile calificării la Euro 2012.
"Trebuie să uităm ce s-a întâmplat în campionat, în Cupa României. Avem aici un obiectiv comun, trebuie să luptăm toţi ca o familie şi să demonstrăm că ce s-a întâmplat la Zenica a fost o întâmplare. Este cea mai importantă partidă de până acum, victoria este singura noastră variantă, trebuie s-o obţinem şi sunt convins că vom face acest lucru. O victorie cu Bosnia ne dă şanse reale la locul 2, şi la calificare prin baraj", a declarat Torje.
Speculaţiile asupra viitorului selecţionerului Răzvan Lucescu nu ar trebui să deconcerteze echipa naţională, înaintea unui asemenea meci decisiv. "Nu trebuie să ne gândim la acest lucru, nu trebuie să urmărim ce se scrie în ziare, ce apare la televizor. Trebuie să fim deconectaţi de toate aceste probleme", a adăugat dinamovistul.
Torje opinează că publicul poate juca un rol decisiv în meciul din Giuleşti, aşa cum s-a întâmplat pentru gazde în jocul din Bosnia. "Noi jucăm acasă, va fi un public numeros în tribune şi acest lucru ne va ajuta aşa cum i-a ajutat şi pe ei în meciul lor. Dacă va fi un public numeros şi ne va susţine din minutul 1 până în minutul 90 atunci al 12-lea jucător contează foarte mult. Trebuie să fie iubită echipa naţională, pentru că ne reprezentăm ţara, şi chiar dacă mai sunt oameni care nu ne iubesc, sunt mulţi care ţin la noi".
România nu poate conta în apărare pe 2 jucători experimentaţi, Chivu şi Goian, dar Torje opinează că sunt şi alţi jucători de valoare în lot care să-i suplinească. "Sunt jucători valoroşi la echipa naţională care pot suplini aceste absenţe. Cu siguranţă sunt jucători valoroşi, care au experienţă foarte mare, ne vor lipsi, dar cei care vor intra pe teren vor face faţă cu brio".
Mijlocaşul dinamovist este de acord să dedice o eventuală victorie lui Mihai Neşu, dar nu crede că acest lucru îl va ajuta prea mult. "Neşu trece prin momente foarte grele, să avem noi ce să-i dedicăm lui Mihăiţă, dar nu cred că îl ajută foarte mult acest lucru".