Federaţia Română de Fotbal a dat publicităţii un comunicat în care explică faptul că, în procesul de licenţiere a cluburilor, Comitetul Executiv al FRF nu are nicio competenţă.
"Urmare a numeroaselor articole de presă şi a luărilor de pozitie din mass-media pe tema respectivă, Federaţia Româna de Fotbal precizează: Comitetul Executiv al FRF nu are nicio competenţă în ceea ce priveşte procesul de licenţiere a cluburilor, unul independent, acesta fiind încheiat la nivelul Ligii 1. Într-adevar, forului mai sus menţionat i se poate prezenta, conform Ordinii de Zi, o informare cu privire la procesul de licenţiere încheiat sau având drept tematică procesul de licenţiere în ansamblul său. Atât şi nimic mai mult", se precizează în comunicat.
Cluburile FC Timişoara şi Gloria Bistriţa nu au primit licenţa pentru sezonul 2011-2012, dar sperau că vor primi dreptul de a evolua pe prima scenă a fotbalului românesc în cursul reuniunii Comitetului Executiv al FRF, programat pe 20 iunie.