|
Ion Marin: Lupta pentru evitarea retrogradarii se da pana in ultima etapa
Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Ion Marin, a declarat că din punctul său de vedere lupta pentru evitarea retrogradării se va da până în ultima etapă şi a precizat că, exceptând UTA Arad, nicio altă echipă nu poate fi considerată retrogradată.
" Nu se poate afirma că Universitatea Cluj este deja retrogradată chiar dacă pierde cu Steaua. Poate în ultimele cinci etape leagă cinci victorii mai ales că va întâlni echipele aflate lângă ea în clasament (va întâlni în ultimele etape pe Gloria Buzău, Ceahlăul, Farul, Politehnica Iaşi şi CFR Cluj), printre care şi noi. Se gândea cineva că Pandurii dintr-o echipă deja retrogradată, va lega şase victorii la rând, două dintre ele pe terenurile lui CFR Cluj şi Dinamo? Poate că o astfel de serie va face şi Universitatea Cluj. Nimic nu este sigur, totul se joacă. În ce ne priveşte, dacă vom câştiga meciul din etapa viitoare de la Mioveni, vom face un pas foarte mare în ce priveşte rămânerea în Liga 1. O victorie a Farului ar fi extraordinară, în proporţie destul de mare se va rezolva ecuaţia. Într-un fel cred că ne avantajează şi faptul că Mioveniul va juca miercuri în Cupa României pentru că se poate acumula o stare de oboseală iar în cazul unor cartonaşe roşii vor avea şi suspendaţi… Cu două victorii în următoarele două etape (la Mioveni şi pe teren propriu cu Gloria Bistriţa), vom scăpa de emoţii", a declarat Ion Marin.
Pentru partida cu Dacia Mioveni ce va avea loc duminică de la ora 16:45, antrenorul Farului nu va putea conta pe serviciile mijlocaşului Cosmin Băcilă, acesta fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. În privinţa lui Dinu Todoran, acesta va putea relua antrenamentele cel mai devreme joi deoarece a suferit o întindere la muşchii inghinali.
Mediafax
Taguri:
Farul Constanta
Ion Marin
UTA Arad
Gloria Buzau
Ceahlaul
Politehnica Iasi
CFR Cluj
Cosmin Bacila
Dinu Todoran
Comenteaza
Ultimele stiri - Farul Constanța
Farul Constanţa a învins-o pe Rapid Bucureşti cu scorul de 3-1 (1-1), miercuri seara, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 6-a a fazei play-off a Superligii României.
...
Farul Constanţa a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 1-1, sâmbătă seara, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii României, penultima...
Farul Constanţa a terminat la egalitate cu Oţelul Galaţi, scor 1-1, acasă la Ovidiu, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii României. Campioana a deschis scorul prin Constantin Budescu...
Dinamo Bucureşti, ultima clasată, a învins-o pe campioana Farul Constanţa, cu scorul de 2-0, luni seara, în deplasare, în ultimul meci din etapa a 25-a a Superligii României. Dinamo a...
Farul Constanţa a învins-o pe FCU 1948 Craiova cu scorul de 1-0, vineri seara, acasă la Ovidiu, în primul meci din etapa a 23-a a Superligii României. Unicul gol al partidei a fost înscris de...
Farul Constanţa a terminat la egalitate cu Rapid Bucureşti, 0-0, miercuri seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 21-a a Superligii României, ultima a anului.
...
Farul Constanţa a învins-o duminică seara, acasă la Ovidiu, scor 3-1, pe Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii României. Este prima...
FC Hermannstadt a câştigat un punct în prelungirile meciului disputat la Ovidiu cu Farul Constanţaîn etapa a 16-a a Superligii României, care s-a terminat...
Farul Constanţa a terminat la egalitate cu ultima clasată, FC Botoşani, scor 1-1, duminică seara, acasă, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii României....
FC UTA Arad a condus-o de două ori pe Farul Constanţa, cu 1-0 şi 2-1 în meciul disputat joi seara la Ovidiu, în etapa 5-a a Superligii României, însă scorul final a fost 2-2. Golurile...
Universitatea Cluj a câştigat un punct pe terenul campioanei, 1-1 cu Farul Constanţa, sâmbătă seara, la Ovidiu, în etapa a 13-a a Superligii României....
|
|
Care este jucătorul tău preferat de la Farul Constanța (sezonul 2023-2024)
|
Louis Munteanu
|
24 |
Constantin Budescu
|
19 |
Rivaldinho
|
18 |
Constantin Grameni
|
17 |
Mihai Aioani
|
12 |
Narek Grigoryan
|
12 |
Dragoș Nedelcu
|
8 |
Ionuț Larie
|
6 |
Diogo Queirós
|
6 |
Tudor Băluță
|
5 |
Ionuț Vână
|
5 |
Gustavo Costa
|
4 |
Mihai Popescu
|
4 |
Amine Benchaib
|
3 |
Gustavo Marins
|
2 |
Andrei Artean
|
2 |
Kévin Boli
|
2 |
Gabriel Dănuleasă
|
2 |
Dan Sârbu
|
1 |
David Kiki
|
1 |
Total : 153 |
» arhiva
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|