Deşi era aşteptat încă de ieri, mijlocaşul ivorian nu s-a prezentat la pregătirea CFR-ului de la Abtenau (Austria), iar acum riscă amenzi drastice din partea conducerii. De asemenea, între fotbalist şi conducerea din Gruia există o controversă legată de perioada de valabilitate a contractului său.
Porniţi la drum cu gândul de a câştiga un nou titlu, după ultimul sezon în care au eşuat lamentabil pe toate planurile, "feroviarii" primesc lovituri şi din interior. Chiar dacă venirea lui Costa şi obiectivul de a lua titlul şi Cupa României ar putea părea atractive, nu toţi fotbaliştii "feroviari" sunt mulţumiţi la CFR. Ultimul exemplu: Emmanuel Kone, ivorianul refuzând să mai facă joncţiunea cu lotul "feroviar" aflat în cantonament la Abtenau. Fotbalistul este cu gândul doar la plecare, având mai multe tatonări cu formaţii din Germania, printre care FC Augsburg şi Kaiserslautern.
"Sunt discuţii cu echipe din Germania pentru Emmanuel Kone. FC Augsburg şi-a manifestat interesul pentru el, la fel şi FC Kaiserslautern, dar mai sunt şi altele din liga secundă. El îşi doreşte să plece, dar mai întâi trebuie definitivată situaţia sa contractuală", a declarat un apropiat al jucătorului. Angajamentul fotbalistului naşte controverse. Pe de o parte, internaţionalul Coastei de Fildeş şi impresarii săi susţin că angajamentul îi expiră la 31 decembrie 2011, iar de pe altă parte, reprezentanţii CFR Cluj susţin că jucătorul mai are un an şi jumătate de contract.
"Situaţia este incertă în momentul de faţă. Reprezentanţii lui Kone s-ar putea adresa şi forurilor internaţionale pentru a demonstra că Emma are dreptate. Oricum, eu sper să se prezinte la antrenamente până va primi o decizie oficială în legătură cu contractul său. Timpul îi va da însă dreptate. Reprezentanţii săi au o hârtie în care este scris negru pe alb că Emmanuel va fi liber la data de 31 decembrie", a adăugat aceeaşi sursă. În schimb, patronul Arpad Paszkany l-a ameninţat deja pe Kone că va fi pedepsit pentru că a întârziat la pregătire.
În campionatul trecut, Emmanuel Kone (24 de ani) a fost unul dintre puţinii remarcaţi la CFR Cluj. Fotbalistul a evoluat în 21 de partide şi a marcat de 5 ori, fiind unul dintre oamenii decisivi în finalul sezonului.
În trecut, ivorianul s-a mai aflat în conflict cu formaţia clujeană, fiind nemulţumit de statutul de rezervă. După un împrumut la Internaţional Curtea de Argeş şi participarea la Campionatul Mondial din Africa de Sud cu naţionala Coastei de Fildeş, fotbalistul le-a transmis oficialilor că nu mai acceptă să fie împrumutat sau lăsat pe banca de rezerve.
Interesul echipelor din Germania nu este unul de actualitate pentru Emmanuel Kone, el aflându-se în trecut pe lista celor de la Bayern Leverkusen.