Cornel Dinu, administratorul delegat al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, are o evoluţie favorabilă şi va fi operat pe cord dar numai după ce zona de infarct va fi bine delimitată şi se va stabili dimensiunea acestuia, a declarat dr. Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Medicul a precizat că stentul a fost o măsură paliativă, a avut un vas mare astupat iar dedesubt un infarct de miocard şi pe lângă acesta mai are şi alte vase astupate pentru care nu s-a putut interveni.
"Cornel Dinu se află în continuare la Terapie Intensivă, se simte bine, se uită la televizor şi citeşte presa", a spus dr. Brădişteanu. El a precizat că după intervenţie Cornel Dinu şi-ar putea relua activitatea la o lună.
Fostul mare fotbalist Cornel Dinu a fost internat marţi dimineaţa în Clinica de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă Floreasca, unde a fost adus cu ambulanţa.
În urma investigaţiilor, medicii i-au pus diagnosticul de infarct miocardic acut. După stabilirea diagnosticului i-a fost montat un stent.
Şeful Departamentului de Chirugie Cradiacă a spus că infarctul s-ar fi putut produce cu 48 de ore înainte de a fi internat, ceea ce i-a determinat pe medici să nu intervină în mod direct, având şi o manifestare atipică, cu durere epigastrică şi cu probleme de stomac.