Dacă se va confirma anularea meciului amical cu Argentina, din data de 10 august, "Naţional Arena" ar putea fi inaugurată la aceeaşi dată cu un meci împotriva Portugaliei sau pe 6 septembrie, cu Franţa, în preliminariile Campionatului European de fotbal din 2012.
Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că dacă Argentina nu va veni la Bucureşti pentru inaugurarea noului stadion naţional, face demersuri pentru ca Portugalia să înlocuiască reprezentativa sud-americană. Portugalia are programat pe data de 10 august un amical cu Luxemburg (adversara României în preliminariile CE 2012) şi va veni la Bucureşti dacă va putea să renunţe la acest joc.
"Acest meci cu Argentina a fost angajat din octombrie 2010, cu agenţia împuternicită a federaţiei argentiniene pentru meci. Are clauze foarte clare, prezenţa celei mai bune echipe: Messi, Tevez, Higuain, Mascherano. Efortul este uriaş din partea noastră, emoţiile suporterilor de asemenea. După primele reacţii din presă, din iulie, pe 21 iulie, m-am adresat lui Julio Grondona, preşedintele federaţiei, în care i-am solicitat să intervină la cluburi, apoi şi companiei. Azi m-am adresat din nou lui Julio Grondona, după ce am văzut un mic comunicat. Nici nu ştiu dacă să ţin cont de el. Mi se pare că este încă de neluat în seamă. M-am adresat lui Grondona cu o scrisoare în care îi cer expres să participe naţionala Argentinei cu minim patru vedete. Am încheiat spunându-i că mă voi adresa FIFA pentru daune substanţiale", a declarat Sandu.
"S-au făcut eforturi uriaşe pentru acest meci amical şi din partea noastră şi din partea Primăriei. În plus, nu ne putem juca cu emoţiile suporterilor României. Peste 90 la sută dintre bilete s-au vândut, ele s-au tipărit, există deja în mod fizic iar de câteva zile se şi distribuie. În cazul în care Argentina refuză să vină, suporterii au de ales. Cei care doresc pot să îşi păstreze biletele pentru meciul cu Franţa din septembrie, dacă nu, li se vor returna banii. Bineînţeles, cu tot cu comisioanele aferente. Vom merge în pierdere, dar asta este, ne asumăm această responsabilitate", a explicat Mircea Sandu.
De asemenea, Sandu a precizat că o soluţie pentru înlocuirea Argentinei este Portugalia şi a menţionat că a trimis o scrisoare în acest sens preşedintelui federaţiei portugheze, Gilberto Madail. "Am luat lista cu meciuri de pe site-ul FIFA, cred că doar Andorra nu are meci. Cu Uruguay avem contract semnat pentru un meci în februarie 2012. Portugalia e osoluţie, i-am făcut o scrisoare lui Madail, îl rog să accepte dacă poate să vină la noi în locul Luxemburgului. Dacă nici Portugalia nu vine, nu rămâne decât să-l inaugurăm la un moment propice, la meciul oficial cu Franţa, din septembrie", a adăugat Sandu.
În caz contrar, România va amâna inaugurarea "Naţional Arena" pentru data de 6 septembrie, cu prilejul partidei cu Franţa, din preliminariile CE 2012.