Mijlocaşul Alexandru Bourceanu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că nu cunoaşte numele adversarilor din următoarea partidă a echipei naţionale a României, dar a precizat că este convins că nici jucătorii luxemburghezi nu îl ştiu pe el.
Jucătorul formaţiei Steaua susţine că ar fi "o ruşine", nu un dezastru, dacă prima reprezentativă nu ar învinge, vineri, selecţionata Luxemburgului. "Luxemburg nu e o forţă a fotalului mondial, e absolut necesar să îi învingem. Nu e de temut, însă nu e cazul să o luăm în derâdere. Nu cred că se pune problema să nu batem, cred că vom câştiga. Ar fi o ruşine dacă nu am câştiga, nu un dezastru. Eu nu-i cunosc prea bine pe cei de la Luxemburg. I-am văzut doar de două-trei ori. Sincer, în meciul tur, autorul golului (Lars Gerson) a avut câteva acţiuni bune. El mi-a plăcut, dar nu ştiu cum îl cheamă. Nu ştiu cum îi cheamă pe fiecare. Sunt convins că nici ei nu mă ştiu pe mine", a spus mijlocaşul, care a recunoscut că nu ştia nici că se va antrena, marţi, cu prima reprezentativă pe noul stadion, Arena Naţională.
Bourceanu a fost curios în ceea ce priveşte transferul la Manchester City al fostului său coleg de la Poli Timişoara, Costel Pantilimon. "Acolo e fotbalul, e normal să îl întrebăm cum este. La noi nu e nici pe departe nivelul ăla. Suntem departe din toate punctele de vedere", a explicat Bourceanu.
Prezent la conferinţa de presă, portarul Costel Pantilimon a declarat că mijlocaşul Samir Nasri, care i-a devenit recent coleg la Manchester City, nu este singurul pericol pentru echipa naţională în partida cu Franţa din 6 septembrie. "Nasri e un jucător bun, a făcut un meci bun în ultima etapă la City. Dar Franţa are mulţi jucători buni, nu ştiu dacă trebuie să îl scoatem numai pe el în evidenţă", a spus Pantilimon.
Portarul nu cunoaşte nici el numele luxemburghezilor, dar susţine că respectă fiecare adversar atunci când intră pe teren. "Nu îi cunosc pe jucătorii din Luxemburg. I-am văzut doar în primul meci. Pur şi simplu nu îi cunoaştem, dar ne respectăm adversarul când intrăm pe teren. Luxemburg nu e o echipă de neglijat. Avem nevoie de victorie în primul meci şi după aceea ne putem gândi şi la Franţa", a explicat Costel Pantilimon.
Echipa naţională a României întâlneşte, vineri, de la ora 20:30, pe Stadionul Josy Barthel, selecţionata Luxemburgului, iar la 6 septembrie, de la ora 21:30, pe Arena Naţională, prima reprezentativă a Franţei, în cadrul preliminariilor Euro 2012.