Atacantul Ciprian Tănasă, care a reuşit să înscrie două goluri pentru CS Mioveni în partida cu Gaz Metan Mediaş, a declarat că jucătorii "s-au descătuşat" şi au un moral bun în vederea următoarelor etape.
"A fost o bucurie mare şi pentru echipă că am câştigat şi pentru mine că am marcat şi am spart gheaţa. Ne-au ieşit toate în acest meci. Este şi meritul nostru şi al noului antrenor. Oricine venea la echipă era un şoc pentru noi. Acum avem un moral bun şi ne-am descătuşat. Eram într-o situaţie urâtă. Sperăm să luăm puncte şi în următoarele meciuri", a mai spus Tănasă.
Ciprian Tănasă a adăugat că a presimţind că va marca două goluri cu câteva ore înainte de joc. "Am presimţit că o să dau două goluri. Înainte de meci, eram la odihnă şi i-am trimis mesaj prin telefon lui Rică Neaga spunându-i că o să îl egalez la goluri, el având 45 de reuşite în Liga I, iar eu 44. Rică mi-a spus că asta e, nu e problemă dacă îl egalez. Apoi i-am trimis din nou mesaj şi i-am spus: 'Da, dar vezi că te şi depăşesc!'. Apoi, seara am marcat de două ori, şi am făcut 46 de goluri. Acum, ne-am propus să îl depăşim împreună pe Nicolae Dică. El are 95 de goluri, iar noi doi avem 91!", a spus Ciprian Tănasă.
Formaţia CS Mioveni a obţinut, luni, prima victorie în actuala ediţie a Ligii 1, scor 4-2 (1-0) cu Gaz Metan Mediaş, în meciul de debut al antrenorului Ilie Stan pe banca tehnică a echipei din Mioveni. Golurile echipei CS Mioveni au fost marcate de Săndulescu '4, Tănasă '47, '61 şi Olteanu '79. Pentru oaspeţi au înscris Zaharia '83 şi Roman '90+2.