Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că până în prezent s-au vândut aproximativ 48.000 de bilete pentru meciul pe care echipa naţională a României îl va disputa cu Franţa, în preliminariile Euro 2012, ocazie cu care se va inaugura Arena Naţională.
Mircea Sandu a precizat că el speră că se vor vinde 55.000 de bilete şi că fiecare spectator va găsi pe scaun câte un steag al României pentru a crea o atmosferă frumoasă la meci.
Oficialul a adăugat că la inaugurare imnul echipei naţionale va fi intonat live de cântăreţul Marcel Pavel, în timpul ce imnul Franţei va fi interpretat de soprana Alexandra Coman. Mircea Sandu a adăugat că ar fi vrut ca atmosfera să fie întreţinută, la staţia de amplificare a arenei de către Horia Brenciu, dar că acesta a refuzat din cauza unor angajamente, astfel că a apelat la serviciile lui Mihai Mitoşeru.
Preşedintele FRF a precizat că, tot cu această ocazie, patru foşti mari fotbalişti români vor primi distincţii de onoare, fără a menţiona însă numele acestora.
La meci vor asista, printre alţii, preşedintele FIFA, şi Frantisek Laurinec, membru al Comitetului Executiv al UEFA, delegat al preşedintelui UEFA, Michel Platini.
Mircea Sandu a mai menţionat că FRF nu va plăti nimic Primăriei pentru organizarea acestui meci, dar că în vederea următoarelor partide ce vor avea loc pe această arenă 40.000 de euro i se pare o cifră rezonabilă pentru "chirie şi întreţinere".
Echipa naţională a României întâlneşte, vineri, de la ora 20:30, pe Stadionul Josy Barthel, selecţionata Luxemburgului, iar la 6 septembrie, de la ora 21:30, pe Arena Naţională, prima reprezentativă a Franţei, în cadrul preliminariilor Euro 2012.