Programul echipelor naţionale ale României şi Franţei din data de 5 septembrie, ziua de dinaintea partidei contând pentru grupa D a preliminariilor Euro 2012.
Ora 11:00: antrenamentul echipei României (primele 15 minute deschise presei), pe Naţional Arena, urmat de conferinţa de presă a selecţionerului Victor Piţurcă şi de declaraţii ale jucătorilor în zona mixtă
Ora 17:00: conferinţa de presă a selecţionerului Franţei, Laurent Blanc, însoţit de un jucător
Ora 18:00: antrenamentul Franţei (primele 15 minute deschise presei)
Programul complet al zilei de 6 septembrie, care va include şi inaugurarea oficială a Complexului FRF de la Buftea (încheiată cu o conferin?ă de presă a preşedinţilor FIFA, Joseph S. Blatter, şi FRF, Mircea Sandu), va fi comunicat pe site-ul oficial al FRF duminică, 4 septembrie.
Echipa naţională a României întâlneşte, vineri, de la ora 20:30, pe Stadionul Josy Barthel, selecţionata Luxemburgului, iar la 6 septembrie, de la ora 21:30, pe Arena Naţională, prima reprezentativă a Franţei, în cadrul preliminariilor Euro 2012.