Forţe ale Jandarmeriei, Poliţiei Rutiere, Poliţiei de ordine publică, pirotehnişti, forţe ale ISU şi ale firmei specializate cu care Federaţia Română de Fotbal are contract execută joi un exerciţiu de simulare pe Naţional Arena în vederea pregătirii pentru deschiderea oficială a stadionului din 6 septembrie, în condiţii de siguranţă publică.
Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a arătat în deschiderea exerciţiului că nu va tolera niciun act de violenţă pe acest stadion, îndemnând autorităţile competente să intervină operativ atunci când se comit acte de vandalism.
"Legea îmi permite ca într-o situaţie dificilă, la solicitarea Jandarmeriei, să dispun evacuarea celor care nu respectă legea, dar sper să nu ajungem acolo. Cer să plănuiţi cu atenţie evenimentele ce se vor organiza aici şi să identificaţi măsurile adecvate pentru ca oamenii să se simtă în siguranţă", a spus Mihai Atănăsoaei.
Exerciţiul ce va fi organizat la Naţional Arena cuprinde un program dinainte stabilit, axat pe mai multe intervenţii ale forţelor participante.
Printre acestea se află modul de acţiune şi intervenţie atunci când un spectator nu respectă locul de pe bilet, când grupuri de suporteri vandalizează scaunele, cu manifestări turbulente, se va interveni în cazul unei presupuse aprinderi de torţe în stadion şi atunci când există posibilitatea ca suporterii celor două formaţii să aibă locuri apropiate (biletele fiind repartizate şi pe internet) şi prezintă manifestări violente care pun în pericol viaţa celorlalţi şi se concretizează cu evacuarea acestora.
Stadionul va fi inaugurat pe 6 septembrie, cu ocazia meciului dintre naţionalele de fotbal ale României şi Franţei (21:30), în preliminariile Campionatului European de fotbal din 2012.