Fotbalistul argentinian a jucat aproape 70 de minute contra Bihorului pe postul de "play-maker" acolo unde e folosit, de regulă, Gabriel Boştină, suspendat pentru următoarele două partide ale Universităţii. Clujenii au învins sâmbătă cu 2-0 formaţia FC Bihor, din Liga 2.
Antrenorul Ionuţ Badea a folosit două echipe total diferite în cele două reprize contra Bihorului, doar Elias Bazzi rezistând în ambele garnituri. "U" a început jocul cu Boştină ca titular, însă "căpitanul" i-a cedat locul argentinianului după aproximativ 25 de minute din primul mitan. "Nu acesta a fost scopul jocului, de a-i căuta înlocuitor lui Gabi Boştină. După cum toată lumea ştie, avem dublură pentru fiecare post, iar Bazzi este cel care-l poate înlocui pe Boştină, aşa cum Achim se schimbă cu Unguruşan, Mendy cu Grecu şi aşa mai departe. Scopul amicalului a fost şi acela de a pregăti următoarele jocuri, dar în special pe cel cu Concordia Chiajna. Tratăm fiecare meci ca pe un mini-obiectiv. E foarte important să menţinem ritmul ridicat", a spus Badea.
Astfel, tehnicianul a început partida în formula: Matache - Achim, Abrudan, Szilagy, Grecu - Păcurar, Boştină (26, Bazzi), Tulio - Machado, Voican, Morar. După pauză, Badea a schimbat toată echipa, după cum urmează: Popa - Unguruşan, Szukala, Pele, Mendy - Marinescu, Bazzi, Nasser - Cojocnean (76, Pape Diouf), Niculescu, Cristea.
Golurile clujenilor au fost înscrise de Marinescu (48) şi Cristea (67), ultimul cu un şut plasat, după o acţiune individuală. Diferenţa de ritm dintre cele două reprize a fost destul de evidentă, în partea secundă "studenţii" reuşind câteva acţiuni extrem de spectaculoase.
Badea i-a urmărit la lucru pe fundaşul stânga brazilian Tulio Borges (21 de ani) şi atacantul Pape Diouf (18 ani), urmând să anunţe la mijlocul săptămânii dacă cei doi vor rămâne. "Voi discuta cu domnul Walter, căruia îi voi prezenta raportul meu cu privire la cei doi", a spus Badea. Dacă vor fi reţinuţi în lot, cei doi jucători ar urma să evolueze, în primă fază, la echipa secundă.