Internaţionalul francez Hugo Lloris a declarat într-o conferinţă de presă, că meciul cu naţionala României va fi complicat, echipa antrenată de Victor Piţurcă fiind foarte bună din punct de vedere tehnic.
"Ne aşteptăm la un meci complicat, nu este niciodată uşor să abordezi a doua deplasare consecutivă. Trebuie să ne pregătim bine, să facem mari eforturi pentru a ne îndeplini obiectivul, care este câştigarea celor trei puncte. Nu va fi uşor să reuşim asta, în faţa unei echipe frumoase, la inaugurarea stadionului naţional, într-o atmosferă de sărbătoare, dar noi trebuie să răspundem prezent, să fim bine concentraţi şi să facem un meci complet. Această echipă a României va semăna mult cu aceea din meciul tur. Este de asemenea o echipă în construcţie. Îl cunosc puţin pe Marica, pe Goian, împotriva căruia am jucat de mai multe ori, sunt jucători foarte buni tehnic, capabili de evoluţii foarte bune împotriva unor echipe cum e a noastră", a spus Lloris.
Lloris a precizat că naţionala României este cu un nivel mai sus faţă de precedenta adversară, Albania. "O echipă este mereu motivată când joacă împotriva Franţei şi, mai mult, acasă. Ne aşteptăm la o atmosferă frumoasă. Suporterii vor fi alături de echipa lor şi depinde de noi să nu cădem în capcană, să respectăm principiile fundamentale, să respectăm colectivul nostru şi să facem eforturi pentru a lua cele trei puncte. Vom încerca să ne punem în aplicare jocul de pase, acest lucru cere mai multă simplitate decât la meciul precedent, dar şi mai multe eforturi. Ştim că este o echipă capabilă de orice, foarte bună din punct de vedere tehnic", a afirmat fotbalistul.
Hugo Lloris a menţionat faptul că inaugurarea Arenei Naţionale este o motivaţie în plus pentru naţionala lui Piţurcă. "Acest lucru aduce un plus de ambiţie şi mai multă plăcere de a fi în teren, pentru că există riscul să fie o sărbătoare pentru ei. Va trebui să rămânem concentraţi şi cât se poate de riguroşi pentru a reuşi un joc bun. Ştim că în cazul unei victorii ne-am apropia de o calificare la Euro, am venit pentru asta. Acest meci are o importanţă, vine să încununeze un stagiu de zece zile. Ştim importanţa unei victorii care poate permite păstrarea acestei stabilităţi şi a echilibrului moral pe care îl avem în acest moment în echipă", a adăugat francezul.
Echipa naţională a României va întâlni marţi, de la ora 21:30, pe Arena Naţională, reprezentativa Franţei, în cadrul grupei D a preliminariilor Euro 2012.