Internaţionalul român Marius Alexe, atacantul echipei Dinamo Bucureşti, va juca din luna ianuarie 2012 la formaţia italiană Lazio Roma, susţine presa din Peninsulă.
Conform site-ului Calciomercato, care laudă calităţile fizice şi tehnicitatea românului Alexe, s-a mai aflat în vizorul celor de la Lazio şi în urmă cu un an, dar Dinamo a refuzat oferta de 5 milioane făcută de preşedintele clubului italian, Claudio Lotito, solicitându-i acestuia un milion în plus.
"Pe Lotito îl ţinem mereu la curent în privinţa talentelor din fotbalul românesc, iar pe Alexe i l-am semnalat", declarase anterior Ioan Becali pentru respectivul site.