Echipa de ligă secundă Dunărea Galaţi s-a calificat miercuri în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a învins formaţia de primă ligă Sportul Studenţesc cu scorul de 1-0 (1-0), pe teren propriu, în şaisprezecimile de finală ale competiţiei.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de Vali Munteanu (30).
Sportul este a treia echipă de primă ligă eliminată în această fază, după Concordia Chiajna şi CS Mioveni.
Dunărea este a doua formaţie din liga secundă calificată în optimi, după Gaz Metan Severin.
FCM Dunărea Galaţi (II) - Sportul Studenţesc 1-0 (1-0)
A marcat: Vali Munteanu (30)
Dunărea: Mastacan - L. Radu (46 Cristescu), M. Marin, S. Cucu, D. Popescu - Cioinac, Bostan, Al. Cristea - V. Munteanu, Chelaru (55 Cârjan), Bârladeanu (74 Enache). Antrenor: Viorel Tănase
Sportul: Ormenişan - Farmache, Cioranu, Lungu, Cheţan (46 Dobre) - Cr. Irimia (77 Truţă), V. Nicola (46 Maxim), Târnacop, V. Lazăr - Ferfelea, A. Nistor. Antrenor: Gigi Mulţescu
Arbitri: Lucian Rusandu -Cristian Nica, Stelian Slabu - Dan Burcă