Astra Ploieşti a produs o surpriză în Cupa României la fotbal, după ce a eliminat formaţia CFR Cluj, pe care a învins-o cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe teren propriu, în şaisprezecimile de finală ale competiţiei.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de nigerianul Kehinde Fatai (47).
Astra II Giurgiu (Liga a II-a), satelitul ploieştenilor, a eliminat cealaltă formaţie de primă ligă din Cluj-Napoca, Universitatea.
După CFR Cluj, care a câştigat Cupa României în 2008, 2009 şi 2010, şi Universitatea, Clujul mai are o reprezentantă în cursă în competiţiei, echipa de liga a treia Sănătatea Cluj, care va juca joi cu Steaua.
Ploieştiul va avea două reprezentante în optimi, Petrolul şi Astra.
La Ploieşti, o secundă de ezitare a fost suficientă ca elevii lui Jorge Costa să-şi ia rămas bun de la trofeul Cupei României încă din faza "16"-imilor. CFR şi Universitatea au părăsit prematur competiţia, ele căzând pradă celor două formaţii ale clubului Astra. Faţă de ultima partidă din Liga I, cea cu FC Vaslui, tehnicianul Jorge Costa a păstrat un singur titular, pe Cristi Panin, iar CFR-ul a tremurat serios în primele minute, când tocmai fundaşul dreapta a respins magistral din faţa lui Fatai o centrare din flancul drept (2), pentru ca după numai un minut Matei să şuteze direct în braţele lui Mincă. "Feroviarii" au răspuns imediat pe contraatac, prin Gabi Mureşan, care, rămas singur cu Silviu Lung Jr., a trimis milimetric pe lângă stâlpul din dreapta acestuia (4). Clujenii au dezvoltat noi atacuri şi următoarea acţiune l-a avut în prim-plan pe Kapetanos, care a încercat un şut, însă balonul a ajuns norocos la Mureşan, care a reluat peste poartă (15). Mijlocaşul a mai încercat o execuţie de efect, dar nici de această dată nu a găsit cadrul porţii (24). Apoi, Kone a preluat elegant în preajma punctului cu var, însă a fost blocat în momentul şutului (32). Nici Astra nu s-a lăsat mai prejos. Seto a centrat, balonul a traversat întreg careul şi tabela a rămas intactă (37), după care Matei şi Udoji au ratat deschiderea scorului din poziţii favorabile (38, 40). Presiunea exercitată de clujeni în finalul primei reprize nu a fost de ajuns, astfel că prima repriză s-a încheiat cu scor "alb". Inevitabilul s-a produs în primele secunde ale mitanului secund, când Fatai a profitat de o neînţelegere între Rada şi Mincă, a pus vârful bocancului şi a deschis scorul pentru Astra. Prahovenii au prins aripi după marcarea golului, următoarea acţiune avându-l în prim-plan pe Matei, care a trimis periculos, dar balonul a trecut peste transversală (47). În căutarea golului egalizator, CFR a preluat iniţiativa, iar De Zerbi a testat reflexele lui Lung Jr. cu un şut de la distanţă (55). Un nou moment de letargie al defensivei a fost cât pe ce să-i coste scump pe clujeni, însă de această dată Mincă a ieşit dintre buturi şi a respins din faţa aceluiaşi Fatai. Portughezul Jorge Costa şi-a dat seama că este în pericol să rateze primul obiectiv al sezonului şi i-a aruncat în luptă pe Ronny şi Rui Pedro, ultimul la debutul în tricoul CFR-ului. "Alb-vişiniii" au redevenit incisivi, nou-intratul Ronny a reluat cu capul centrarea perfectă a lui Nicoară, dar nu a izbutit decât să-l evidenţieze pe tânărul Lung (74). "Feroviarii" au riscat totul pe final, dar ocaziile clare au aparţinut gazdelor: lovitură de cap expediată de Lucian Goian puţin peste transversală (84). Acţiunile s-au mutat repede la cealaltă poartă, cu două cornere consecutive, însă prahovenii au respins eroic de fiecare dată şi s-au impus la limită. Eliminată din Cupă, pentru CFR mai rămâne lupta pentru câştigarea titlului. Clujenii vor susţine sâmbătă o nouă probă de "foc" în campionat, de această dată în Giuleşti, cu Rapid. Întâlnirea este programată de la ora 21:30 şi va fi transmisă în direct la Digi Sport.
Astra: S. Lung - Găman, Bruno Miguel, L. Goian, Ţigănaşu - Takayuki, N’Doye - Udoji, Băjenaru (Mihalache ’76), C. Matei (Strătilă ’57) - Fatai (Miranda ’88). Rezerve: C. Lungu, Junior Morais, Al. Stan. Antrenor: Marius Şumudică.
CFR Cluj: Mincă - Panin (79, Peralta), Piccolo, Rada, Nicoară - Hora (66, Ronny), G.Mureşan, Kivuvu - E. Kone (66, Rui Pedro), De Zerbi, Kapetanos. Rezerve: D. Fernandes, Cadu, Renan Garcia, Weldon. Antrenor: Jorge Costa.