Adrian Cristea, mijlocaşul echipei de fotbal Universitatea Cluj, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că se bucură foarte mult că a revenit la echipa naţională a României, pentru meciurile cu Belarus şi Albania, ultimele din actualele preliminarii pentru Euro 2012.
"Mă bucur foarte mult că am revenit la naţională", a declarat Adrian Cristea, la începutul întâlnirii cu jurnaliştii la Mogoşoaia, unde s-a reunit lotul selecţionerului Victor Piţurcă.
Întrebat dacă a fost surprins de această convocare, Adrian Cristea a spus:
"Da, sunt surprins că nu am mai fost de mult timp aici. Probabil că au contat şi cele trei goluri, marcate în meciul cu Gaz Metan Mediaş".
În legătură cu actualul scandal din arbitraj, Adrian Cristea a declarat:
"Este foarte important cum suntem arbitraţi la meciuri. Arbitrajul este un factor decisiv în desfăşurarea unei întâlniri de fotbal".
Întrebat ce părere are despre revenirea lui Mutu şi Tamaş, în lotul naţionalei, Adrian Cristea a precizat că
"decizia aparţine selecţionerului Victor Piţurcă. El ştie cel mai bine ce jucători trebuie convocaţi. Şi cei care au fost în lot la meciul cu Franţa au avut o evoluţie bună".
Adrian Cristea a menţionat că principalul său obiectiv este să joace cât mai bine sub tricolor.
Meciul cu Belarus va avea loc vineri 7 octombrie, de la ora 21:30, pe Arena Naţională din Bucureşti, iar cel cu Albania pe 11 octombrie, de la ora 22:00 (ora României), la Tirana.
Grupa D P V E Î GM GP PT
1. Franţa 8 5 2 1 11-3 17
2. Bosnia 8 5 1 2 11-7 16
3. România 8 3 3 2 10-6 12
4. Belarus 9 3 3 3 6-5 12
5. Albania 8 2 2 4 6-10 8
6. Luxemburg 9 1 1 7 3-16 4